VIDEO Nissan Skyline R33 GTS vs. scuter de mobilitate
25/07/2013
VIDEO Cum merge „Bestia“ KTM 1290 Super Duke R
25/07/2013

Casey Stoner revine în șaua MotoGP

Pilotul australian Casey Stoner se urcă din nou în șaua unui prototip MotoGP, cu ocazia unor teste pentru Honda.

În timpul liber pe care îl are atunci când nu se află la volanul unei mașini din V8 Supercar, dublul campion mondial Casey Stoner se urcă din nou în șaua motocicletei. Este vorba despre o serie de teste pe care australianul urmează să le facă pentru echipa de uzină Honda.

Timp de două zile, 6-7 august, Stoner va alerga un prototip de uzină Honda RC213V pe circuitul Twin Ring Motegi, din Japonia. Scopul acestui test este punerea la punct a motocicletei Repsol Honda pentru sezonul 2014.

Constructorul japonez mai are în plan pentru Stoner o serie de încă trei teste ce vor avea loc în următoarele săptămâni.

Casey s-a retras din MotoGP la finalul sezonului 2012, pilotul având atunci cuvinte destul de dure față de această competiție. La momentul respectiv, Honda a făcut toate eforturile posibile pentru a-l păstra pe australian măcar încă un sezon. Japonezii i-au oferit chiar un contract cu o cifră record pentru constructor – peste 500.000 de euro pentru fiecare cursă disputată. Cu toate acestea, Casey a spus că nu aleargă pentru bani și după cursa de la Valencia din noiembrie 2012, și-a făcut bagajele și a părăsit paddok-ul MotoGP.

stoner03_2_originalDevotamentul japonezilor pentru Stoner este impresionant. Pentru cele două zile de test din Japonia, Honda a pregătit motocicleta cu aceleași setări folosite de australian în cursa din 2012. Mai mult, șeful de echipă Cristian Gabbarini, actual supervisor tehnic pentru Repsol Honda va fi prezent pe circuit.

În plus, Ohlins a preparat niște furci cu specificații 2012, acestea fiind trimise în Japonia direct de la cursa trecută de pe Laguna Seca.

Așadar, Stoner va fi primit ca un adevărat campion pentru cele două zile de teste, iar speculațiile unei posibile reveniri au prins deja frâu liber. Există tot felul de zvonuri cum că Ducati și Honda ar fi în discuții cu pilotul australian pentru a stabili o posibilă revenire. Alte zvonuri presupun un eventual wild card pentru cursele din Australia și Japonia din acest sezon. Cele două Grand Prix-uri nu s-ar suprapune cu programul lui Stoner în cursele de V8 Supercar.

HRC a declarat ferm faptul că Stoner nu va participa în cele două curse. Cu toate acestea, dacă australianul va concura pe Phillip Island, și dacă va câștiga, asta ar însemna un al șaptelea succes consecutiv pe pista de casă, un record absolut. Rămâne să vedem cât de tentat va fi Stoner de această oportunitate.

Foto: motogp.com



Cosmin Voicu
Cosmin Voicu
Îmi plac motocicletele de când eram mic și mă uitam împreună cu tatăl meu la MotoGP și la WSBK. Îmi aduc aminte de cursele cu Doohan și mai târziu de Rossi când alerga la 125 și la 250. Și de Fogarty și Haga la Superbike.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *