melandri
Melandri a făcut spectacol la Monza
12/05/2013
yamaha x-max 400
Normele pentru AM, gata de publicare
13/05/2013

Deschidere de sezon în stil mare la Zărnești

Chris Pfeiffer

În weekend, BMW Motorrad a dat petrecere pentru deschiderea sezonului. Vedeta serii a fost Chris Pfeiffer, modelele de test n-au stat nicio clipă, iar atmosfera a fost „europeană“.

Trăim în România. Iar asta nu ne ocupă nici măcar o parte din timpul pe care-l avem de consumat ca motocicliști. Cele mai multe branduri moto doar se prefac că există și sunt ca niște umbre anoste despre care știi c-ar trebui să fie pe undeva, dar pe care nu le vezi niciodată. În țara noastră, îi poți număra pe degete pe cei care fac ceva ca să fie vizibili. Pe degetele de la o mână. Dacă stau mai bine să mă gândesc, și de-ai avea mâna ciungă, tot ai putea să numeri.

Un brand care chiar există și care mai animă piața moto din România este BMW Motorrad. Iar în weekend, a dat mare petrecere pentru deschiderea sezonului. Cu spectacol, cu nume grele, organizat bine, într-un loc frumos și cu aer European.

Startul show-ului s-a dat ca la carte. Alex Nicolau, campion mondial la aterizare la punct fix, a sărit din elicopter și a căzut cu cizmele fix pe emblema BMW. Acolo, a dat palma cu Pfeiffer și a început nebunia. Pe un asfalt curat, gata turnat, neamțul a nenorocit gumele BMW-ului său și a făcut spectacol. Pe lângă pupatul fetelor din stoppie, Pfeiffer a venit cu câteva trick-uri nou nouțe.

Între timp, au avut loc tot felul de concursuri, de la probe de îndemânare pe care nimeni nu le-a mai făcut de când a luat permisul A, până la proba de mers încet. Gazda evenimentului a fost Cabral, care, pe lângă statutul de vedetă tv/blogger, este și motociclist. Atât de motociclist încât până și la toaletă (50 de m de mers) s-a dus călare pe BMW R 1200 GS.

13 motociclete de test

Din jumătate în jumătate de oră, campionul Ioan Tara, i-a ghidat pe cei care au vrut să testeze noile modele BMW și Husvarna pe circuitul de motocross Breghina. Iar cele 13 motociclete de test n-au stat nicio clipă liniștite, din cauza numărului mare de doritori. La eveniment au participat și cei de la Polaris, care au venit cu ATV-uri și alte mașinării cu patru roți de mers pe teren accidentat.

Pfeiffer a mai ținut o a doua reprezentație la 19.30, după care a început muzica și dansul. Invitați: formația Robin and the Backstabbers, o trupă bună, inteligentă și apreciată în anumite cercuri de hipsteri din orașele mari, difuzată doar la radio Guerrilla, și cu multe reclame la metrou.

Totul s-a terminat cu un foc de artificii, pentru cei 90 de ani de existență BMW Motorrad. Singurul lucru care a lipsit: oamenii. Organizatorii au estimat o prezență de 1000 de motociclitși în ambele zile, în total. Iar în momentul de „maximă audiență“, la show-ul lui Pfeiffer, au fost puțin peste 600. Prea puțini pentru eforturile depuse. Calitatea evenimentului merita un public mai larg.  Cei de la BMW spun că vor face din acest eveniment o tradiție, așadar „se trage și data viitoare“.

Foto: Andrei Cătălin Sănătescu

[nggallery id=65]

 

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

4 Comments

  1. […] // Povestea neoficială, despre cum a fost la evenimentul BMW de la Zărnești, unde cap de afiș a fost Chris Pfeiffer, aici.  […]

  2. […] Pe Chris Pfeiffer îl știi, cu siguranță. Este multiplu campion la stunt-riding și oricare-ar fi motocicleta pe care s-ar urca, face spectacol. Desigur, la Bucharest Wheels Arena va veni cu clebrul BMW F800 R, pe care l-ați văzut și la festivalul organizat de BMW la Zărnești. […]

  3. […] trecut, BMW a organizat un super-party de deschidere a sezonului la Zărnești, lângă circuitul de motocorss Breghina. Spectacolul a fost asigurat de Chris […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.