Un nou sezon Motocross Cup, gata de start. Clasa „Hobby“, printre noutăți
15/04/2013
smaeb 2013
Smaeb 2013. Mai bine sau mai rău față de anii trecuți?
16/04/2013

BMW R 1200 GS: motocicleta Google

BMW R 1200GS Andrei Catalin Sanatescu

După două zile în care am avut pe mană noul adventure-touring de la BMW, ne-am dat seama de unde vin iniţialele GS. Nu de la Gelände/Straße, cum ar spune un neamţ, ci de la “Google Ştie-tot”. Pentru că marele bavarez le cam ştie pe toate.

Nu aş fi crezut că mai există enciclopedişti în zilele noastre. Persoană sau motocicletă, e greu sa excelezi în mai multe domenii. Preferi sa te specializezi pe un segment şi să fii cât mai bun acolo. Însă, dacă faci asta, e ca şi cum ai purta ochelari de cal, pierzi frumuseţea diversităţii. Nu ştiu dacă la asta s-au gandit creatorii noului BMW R 1200 GS, sau dacă pur şi simplu au încercat să facă o motocicletă polivalentă.

Citește și: BMW R 1200 GS. Nou vs. vechi

Câteva cifre, ca să înţelegem mai bine despre ce este vorba: 90 de ani de când germanii se bazează pe motorul boxer, 33 de ani de când au scos seria GS şi 20 de ani de mariaj fericit între Paralever şi Telelever. Iar în combinaţia propulsor-cadru-suspensii intră acum încă un alt element, care ajută foarte mult: electronica.

Alură de hypermoto?

Noua versiune a BMW R 1200 GS este mai mult decât o reinterpretare a unui hit. E din alt film. Adio cutie de viteze care “cloncăne”, adio mişcare “parazită” a motorului în lateral la accelarare, adio ambreiaj uscat, adio trei butoane necesare pentru a semnaliza. “Ciocul”, supra aripa faţă, “nasul” sau eleronul frontal, cum vreţi sa îi spuneţi este desenat mai agresiv, în aceeaşi notă cu panourile laterale şi cu parbrizul. Designul angular ne trimite cu gândul la avioanele de vânătoare ce folosesc tehnologia “stealth”, pentru a nu fi detectate de radar. Poate că cei de la BMW or fi încorporat tehnologia, pentru că în cele două zile de tură cu BMW R 1200 GS, am trecut pe lângă vreo 5-6 echipaje radar fără a fi oprit, şi sigur aveam câţiva kilometri peste viteza legală.

BMW R 1200GS Andrei Catalin Sanatescu

Privită din anumite unghiuri, pare un hypermoto. Foto: Andrei Cătălin Sănătescu

Atunci cand e vorba despre design este vorba de gusturi, adică e loc de mult subiectivism. Cu toate astea, nu am auzit deocamdată pe nimeni care să se plângă de modul în care arată versiunea 2013 a BMW R 1200 GS. Este, în mod evident, mai frumos decat versiunea precedentă. Privit din anumite unghiuri pare chiar mai mult un hypermoto decât un adventure-touring.

Dar mai important decât designul este motorul care propulsează noul BMW R 1200 GS. Venerabilul boxer primeşte acum o racire pe lichid (câte un radiator pentru fiecare cilindru), fapt care îi creşte puterea de la 110 cai (cât avea vechea versiune) la 125 de cai. Suficienţi pentru 90 % din cazuri, doar pe un circuit ţi-ai putea dori mai mult sau dacă te-ar alerga un prieten călare pe Ducati Multistrada 1200, iar sunetul plăcut metalic-sportiv te delectează la toate reprizele mai in forţă.

Bascula şi cardanul s-au mutat pe partea stângă, făcând rocada cu evacuarea finală. Se pare ca motivele pentru care s-a decis acest lucru sunt următoarele: e mai bine ca toba fierbinte să fie pe partea dreaptă, pentru a nu mai fi atât de aproape de pilot când o împinge pentru diverse manevre, şi, în plus, motocicleta arată mai bine atunci când stă înclinată pe cricul lateral şi e privită din partea dreaptă.

… prea ca la nemți

Ne facem planul să plecăm din Bucureşti spre Sinaia, pentru a-l vedea la treabă pe autostradă, pe şosele naţionale virajate şi pe câteva drumuri forestiere. În oraş esti suveran cu BMW R 1200 GS, atât datorită poziţiei înalte, cât şi datorită suspensiilor. Ghidonul lat nu iţi permite să te strecori prea uşor printre coloanele staţionate la semafoare. Însă odată puse în mişcare cele 240 de kg (cât are cu plinurile făcute), slalomul printre maşini e aşa de uşor şi de distractiv precum e schiatul cu super carve.

Înainte de a mă urca pe noul BMW R 1200 GS nu credeam că voi folosi în caracterizarea sa cuvântul “delicat”. Însă mă văd nevoit să spun că schimbarea treptelor de viteză se face într-un mod delicat (multidisc în baie de ulei, în locul ambreiajului uscat), iar acceleraţia răspunde în mod delicat chiar daca voluntar o bruschezi (datorita sistemului E-gas throttle-by-wire). E ca un armăsar bine dresat care aşteaptă doar un semn de la tine pentru a-şi arăta marele potenţial. Dacă ar putea vorbi, sigur te-ar intreba:“stăpâne, cum vrei sa fie călătoria, ca gândul sau ca vântul?”.

Şaua pilotului este reglabilă în 4 poziţii, iar a pasagerului poate fi aşezată în două moduri, mai aproape sau mai departe de pilot, probabil în funcţie de cât de generos este bustul domnişoarei care te însoţeşte. La cei 1,76m şi 68kg cât am eu, înălţimea şeii standard de 850mm îmi permite sa pun vârful unui picior jos la semafoare. Dacă eşti mai scund de 1.70, atunci s-ar putea să ai probleme cu inalţimea şeii şi cu greutatea motocicletei.

BMW R 1200GS 9

Plouă? Nicio problemă. Avem modul „Rain“. Foto: Andrei Cătălin Sănătescu

Sistemul de reglaj al parbrizului este, pe cât de simplu, pe atât de eficient, în cazul lui BMW R 1200 GS. Dacă la noul KTM 1190 Adventure ai nevoie de doua mâini pentru a modifica înălţimea (şi numai doua trepte), iar la Triumph Tiger Explorer nu se poate regla, aici e o rozetă cu care te poţi juca sus-jos până când găseşti înălţimea potrivită în aşa fel încât să-ţi diminueze zgomotul produs de curentul de aer. Deşi se poate acţiona cu o singură mână, e bine totuşi ca reglajul parbrizului să fie făcut pe loc sau la viteze cât mai mici. Aşa cum aveam să constat, la viteze de peste 130 km/h rotiţa care are acest rol este greu de actionat datorita presiunii aerului ce apasă pe parbriz.

Varianta BMW R 1200 GS pe care am avut-o la test dispune de suspensiile semiactive Dynamic Electronic Suspension Adjustment (ESA), o opţiune care ajustează printr-o apasare de buton suspensiile în funcţie de încărcarea motocicletei. Poţi selecta modul “o cască”, adica doar pilotul, “două căşti”, “o cască şi bagaje”, “două căşti şi bagaje”, “soft”, “normal” sau “hard”. Mai interesante sunt setările ce se pot face în timpul mersului cu arătătorul de la mâna dreaptă: modurile de pilotaj. Adică “Road”, “Rain”, “Dynamic”, “Enduro” şi “Enduro Pro”. Ultimul nu se poate activa decât dacă introduci un stick într-un slot aflat sub şaua lui BMW R 1200 GS, iar la activarea sa se recomandă şi montarea unor cauciucuri cramponate. Fiecare mod optimizează raspunsul acceleraţiei (fără a limita din puterea motorului), precum şi felul în care acţioneaza ASC-ul (controlul tracţiunii), ABS-ul şi ESA .

Pe autostradă am alternat modurile “Road” cu “Dynamic”, iar diferenţa este evidentă. Cineva acolo sus a știut ca vreau să încerc toate modurile de rulare, aşa că de la Câmpina spre Sinaia a început sa plouă. Nicio problemă, am ridicat parbrizul la maxim și am seteat pe modul “Rain”. Dar dacă ploaia nu e o problemă atunci cand rulezi cu BMW R 1200 GS, ea reprezintă un inconvenient când vrei sa faci o şedinţă foto cu el. Printre picături, am scos totuşi camera, obiectivele, am tras câteva cadre şi am observat că avem în faţă un fotomodel experimentat, care ştie să ne arate frumuseţea sa din mai multe unghiuri.

Aventura începe după asfalt

Dar destul cu asfaltul, trebuie să vedem şi modul “Enduro”. Aici se vede şi mai bine progresul pe care îl aduce noul ambreiaj multidisc în baie de ulei, e de ajuns degetul arătător pentru a-l doza şi pentru a te juca cu el. Dacă te ridici în scăriţele noului BMW R 1200 GS şi controlezi centrul de greutate, raza de bracaj a motocicletei devine ridicol de mică. Parcă ar face stânga-împrejur pe călcâie.

De fiecare dată când alegi un “mod”, ASC-ul se modifică şi el pentru a optimiza aderenţa în funcţie de suprafaţă. La accelerări în forţă permite uşoare şi distractive derapaje, fără a simţi vreun moment că lucrurile scapă de sub control. De asemenea, odată cu setarea “Enduro”, se schimbă şi modul în care intrevine ABS-ul. Cei experimentaţi în off road îl pot decupla de tot. Cauciucurile cu care vine încălţat din fabrică sunt Metzeler Tourance Next, gume concepute special pentru GS. Ele sunt un bun compromis, însă pentru un off road mai serios aşteptăm “Zilele BMW” de la Zărneşti (11-12 mai), unde vom testa GS-ul încălţat cu cauciucuri cramponate.

BMW R 1200GS 15

Metzeler Tourance Next, rezonabile și în soft enduro.

Oricum, cu BMW R 1200 GS poţi câştiga şi concursurile de mers încet de la întrunirile moto, dar şi concursul de mers tare în off road. Şi nu numai atât. Câştigi şi concursul de mers tare pe asfalt cu viraje, şi pe cel de jaloane în poligon, şi reprizele de pe autostrada, şi, mai ales, pe cel de mers zi de vară până-n seară calare pe motor. Iar seara, după ce îţi montezi cortul, nu cazi frânt, ci stai la foc ore întregi rememorând momentele plăcute ale zilei.

Cu toate astea, nu pot să nu mă plâng. BMW R 1200 GS e plin de sisteme frumoase, de la senzorul care sesizează că motocicleta este mişcată fără a avea cheia în contact şi ţipă după ajutoare, până la farul cu led şi fotocelulă care se aprinde automat când intri în tunel (fără a reaminti de ASC, ABS, ESA, Riding Modes, E-Gas, Cruise Control, etc). Am denumit-o “motocicleta google” pentru că iţi spune tot ce vrei să ştii: ore totale de mers, consum, road tripuri parţiale, temperatura exterioară sau a motorului, etc. Ba mai mult, are pe manşonul stang şi o rotiţă cu care navighezi prin GPS (blocabil pe suportul dedicat cu cheia de contact).

Însă, printre atâtea butoane am căutat în zadar unul care mă interesa în mod deosebit atunci când eram în zona de munte şi ploua: acela care ar trebuit să activeze manşoanele încălzite. Credeţi sau nu, dar aşa ceva n-a existat pe frumoasa motocicleta albastră în valoare de 16.384 euro. Trebuie să le comanzi ca extraopţiune.

Concurenţa: Aprilia Caponord 1200, Ducati Multistrada 1200, Honda Crosstourer 1200, KTM 1190 Adventure, Moto Guzzi Stelvio, Triumph Tiger Explorer, Yamaha SuperTenere.

Consum BMW R 1200 GS în test: autostradă 5,8l/100 km, drumuri nationale 5,3l/100 km.

Fişa tehnică BMW R 1200 GS:

Motor: boxer cu doi cilindri şi patru timpi, răcit cu aer/lichid, cu două axe cu came în cap, antrenate prin roată dinţată frontală şi un arbore de echilibrare
Putere nominală: 92kW (125 CP) la 7.750 rot./min.
Capacitate cilindrică: 1.170 cmc
Transmisie: 6 trepte, ambreiaj cu gheare, dantură oblică
Controlul emisiilor: catalizator controlat cu 3 căi, norma de poluare EU 3
Frâne faţă: dublu disc, discuri flotante, diametru 305 mm, etriere radiale cu 4 pistoane
Frâne spate: monodisc, diametru 276 mm, etrier flotant cu piston dublu
ABS BMW Motorrad: parţial-integral, serie, decuplabil
Înălţime şa la masa proprie: 850/870mm
Masă proprie pregătit de drum: 238 kg.
Suspensie faţă: Telelever, diametru coloană amortizor 37 mm, amortizor central
Suspensie spate: monobraţ oscilant cu Paralever, suspensie WAD, pretensionare arc reglabil hidraulic liniar, prin intermediul unei rozete, nivel amortizare reglabil cu rozetă.

Modelul BMW R 1200 GS cu care am mers avea pe el: pachet dinamic, ASC si moduri de condus, ESA dinamic, far cu LED, computer de bord profesional, semnalizatoare cu LED, evacuare cromata, alarmă şi costă 16.384 euro cu TVA.

[nggallery id=51]

 



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

10 Comments

  1. […] versiunea Adventure vine față de F 800 GS este noul mod pentru offroad, instalat prima oară pe R 1200 GS. Este vorba despre modul Enduro, unde atât ASC-ul cât și ABS-ul au intervenție întârziată. […]

  2. […] din puţinele lucruri care i s-ar putea reproşa BMW-ului R 1200 GS (pe care l-am testat aici) ar fi greutatea. Să presupunem că faci o călătorie într-o zonă izolată, eşti singur şi […]

  3. […] R 1200 GS Adventure are un rezervor de 30 de litri (cu 10 l mai mare față de cel de pe R 1200 GS), fabricat din aluminiu. Totodată, vine, în echiparea standard cu ABS, Automatic Stability […]

  4. […] BMW și promite să fie o motocicletă care știe să le facă pe toate. După ce l-am avut în test la începutul anului și am insistat mai mult pe comportamentul touring, a venit momentul să-l […]

  5. […] F 800 GS și BMW F 800 GT, direct de la SMAEB. Asta cu toate că primul test publicat a fost despre R 1200 GS. Au fost trei zile pline, cu câte două motociclete scoase la plimbare de dimineața până seara. […]

  6. […] Cele mai vândute modele au fost cele din gama R, cu precădere R 1200 GS, care a apărut într-o formă nouă anul […]

  7. […] când vine vorba de confort și destul de puternică încât să nu simtă dacă ai pasager. Modelul 2014 are ajustare electronică pentru suspensii și poți seta duritatea în funcție de suprafața pe […]

  8. […] atunci, te invităm s-arunci ochiul peste testele pe care le-am făcut anul trecut cu R 1200 GS: motocicleta Google și GS vs. GS – nou vs. […]

  9. […] deși R1200GS este o mașinărie bună la toate, iar motorul boxer de 125 cp este suficient de puternic pentru […]

  10. […] Cele mai vândute modele au fost cele din gama R, cu precădere R 1200 GS, care a apărut într-o formă nouă anul […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.