Zoltan Ordog primește sprijinul Yamaha Motor Europe pentru sezonul 2020
05/12/2019
O altfel de tură în Grecia. Povești de pe TET, în jurul focului
15/12/2019

BMW E-Power Roadster Concept: are 200 Nm și lasă în urmă un Supernaked

Este deja evident că BMW lucrează la o platformă electrică. Și din când în când mai aruncă câte ceva în piață ca să testeze, să vadă reacțiile fanilor și comentariile presei. Dacă acum câteva luni apărea spectaculosul DC Roadster Concept, de data asta avem ceva mai omenesc – un roaster electric de 136 cp și 200 Nm (iar asta înseamnă foarte mult), deghizat în S1000R. 

De fapt, E-Power Roadster Concept este o combinație între S1000R, R1250RS + o baterie. Adica partea frontală vine de la S1000RR, apoi avem o baterie mare, îmbrăcată cu un cadru trellis, iar motorul e conectat de roata spate printr-o bascula împrumutată de la R1250RS. 

Bateria și motorul au fost împrumutate de la departamentul auto și adaptate ca să ofere cifrele de mai sus. Potrivit celor de la MCN, care-au avut ocazia să privească mai de aproape conceptul, bateria vine de la Seria 2 plug-in hybrid, iar motorul de la un Seria 7 cu ampatament lung, aflat la vânzare în China. 

Nepolișată, are 290 de kg, dar BMW spune că poate da foarte ușor jos 30. Ceea ce e foarte bine, având în vedere standardele actuale în materie de electrice. 


Ce-nseamnă cuplu de 200 Nm? Accelerație 0-100 în 2.9 secunde, cu doar 0.2 secunde mai lentă decât S1000RR.  Cât despre supernakedul S1000R? Îl vezi în oglinda retrovizoare, potrivit  demonstrației BMW. 

Targetul BMW: o autonomie de 200-300 de km și dezvoltarea infrastructurii electrice. Abia după aceea vom vedea o astfel de motocicletă pe piață. 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.