Honda Grom 50 Scrambler Concept. Scrambler în stil monkeybike
05/10/2015
Honda lansează un nou CBR 500R. Primele detalii
08/10/2015

BMW Concept Stunt G310. Motorul de 300 cmc iese la lumină

BMW Motorrad pregătește o gamă de 300 cmc, iar asta nu mai e demult o noutate. Singurele variabile sunt „când“ și „cum“. „Când“, nu știm, dar BMW tocmai a prezentat un concept ca să ne arate „cum“.

bmw g310 (1)

Conceptul poartă numele Stunt G310 și a fost dezvoltat alături de Chris Pfeiffer, care a adus know-how-ul în materie de stunt bike. Pfeiffer a fost de patru ori campion mondial și european la stunt riding.

Este prima întruchipare a noului monocilindru de A2. În comunicatul de presă, BMW pune accentul pe motorul de 310 cmc (bănuim că aceasta e valoarea corectă), înclinat spre spate, astfel încât motocicleta să fie foarte compactă, cu un ampatament scurt, dar cu o basculă lungă. Asta ar trebui să-i ofere un comportament agil și dinamic. Tot la capitolul „lucruri compacte“ intră și silencer-ul, montat sub șa, între motor și suspensia spate.

bmw g310 (9)

Conceptul a fost dezvoltat alături de Chris Pfeiffer

Nu vom insista foarte mult pe detaliile conceptului, pentru că nu știm cât anume va rămâne din Stunt G310 în versiunea de serie. Știm doar că în scurt timp BMW va lansa un roadster ce va semăna foarte mult cu acest concept. Și nu va fi singurul model de clasă mică. Pe același schelet vor apărea cel puțin alte două motociclete: un adventure și, probabil, ceva carenat.

bmw g310 (2) bmw g310 (3) bmw g310 (5) bmw g310 (8) bmw g310 (10) bmw g310 (11)

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.