Ești genul de motociclist care scrutează orizontul și nu se liniștește până nu vede ce-i dincolo? Atunci evenimentul ăsta s-ar putea să fie pentru tine – Bucharest Adventure Travel Sessions 2019 (BATS) – se întâmplă sâmbătă, pe 07 septembrie, la Fuel by Ace Customs.
BATS a ajuns la ediția cu numărul trei, care poartă semnătura Avantgarde Voyages – avangardiști care-au făcut primul pas către necunoscut. Pe afiș:
Anne-France Dautheville – prima femeie care-a călătorit în jurul lumii pe motocicletă. Se întâmpla în 1973 (avea 28 de ani) și a trecut prin Canada, Alaska, Japonia, India, Pakistan, Afghanistan, Iran, Turcia, Bulgaria, Yugoslavia, Ungaria, Austria, Germania and Franța. Nu s-a oprit atunci, iar la 60 de ani făcea turul Franței cu motocicleta. Îi vom asculta povestea la BATS.
„Twice Upon a Caravan”, filmul lui Robert Fulton Jr., inventator și fotograf, tras în 1932-1933. Robert Fulton Jr. a călătorit pe o motocicletă Douglas din Londra către Orient. Este, practic, primul film despre o călătorie cu motocicleta. La BATS vom vedea filmul și vom asculta povestea lui, spusă de Travis Fulton, fiul autorului.
Dumitru Dan – povestea fabuloasă a românului care-a făcut turul lumii pe jos, între 1910 și 1923. Muzeograful Alexandru Anghel ne va prezenta fotografii inedite din acea călătorie și ne va spune povestea lui Dumitru Dan.
Bilete: 70 lei presale până la 31.08.2019, 100 lei după 01.09.2019 și la intrare.
Mai multe detalii pe pagina evenimentului.