Carretera Austral – Prima zi pe cel mai frumos drum | Go South – The Patagonia Ride 6
08/02/2020
Eterna întrebare “ce motor să-mi iau” – cum afli răspunsul
11/02/2020

Asfalt și praf Pe Carretera Austral | Go South – The Patagonia Ride 7

La început, drumul are un asfalt perfect. Dar pe măsură ce cobori spre sud, asfaltul începe să se ducă. Nu și frumusețea locurilor. Carretera Austral a fost începută în anii ’80 și finalizată în 2.000, cu gândul de a uni comunitățile izolate din sudul țării. Ruta 7 avea să fie un drum de 1.200 de km, de pietriș, cu o bandă pe sens, pentru mai bine de 20 de ani. 1.200 de km ce legau Puerto Montt de Villa O’Higgins.

După 2010 a început modernizarea drumului – lățire și asfaltare, proiect care continuă și astăzi. Se lucrează de la Nord la Sud și, pe măsură ce cobori, asfaltul devine inexistent. Cam în situația asta ne aflăm și noi acum, pe un drum plin cu praf, washboard și bicicliști – acești oameni cu răbdare de fier și munți de ambiție, care pedalează zile în șir prin soare, vânt, sau ploaie, cu bagaje și arși de soare, și se mișcă că un melc pe toate drumurile astea utiate de lume. 

Trecem un pas montan și ne oprim în Coyhaique. Hotelul e bun de data asta, avem căldură în cameră – un lucru de apreciat în ultima vreme, avem o cină bună și un mic-dejun delicios, dar nu va rămâne o experiență memorabilă. Știu deja că pentru amintiri puternice trebuie să lupți, să înduri, să stai în cotețe și să tremuri de frig. Nu e o regulă și nu e ce mi-aș dori, dar cumva așa se întâmplă. 

Așadar, respectăm regula de aur în Rio Tranquilo, unde aterizăm pe-o ploaie rece și găsim o cabană-coteț la marginea satului. Întrebăm de căldură – ne spune că face focul în sobă. Întrebăm de apă caldă – ne spune că are încălzitor. Perfect. Doar că soba asta e mai mult de decor, cât să zici că stai la foc – oricâte lemne ai băga, căldura n-ajunge la mai mult de doi metri de sobă, iar în dormitoare e la fel de frig ca afară. Eficiență termică – 0. Avem de stat două nopți aici, ne-am propus ca ăsta să fie un loc de pauză.

Rio Tranquilo ăsta e un fel de Vama-Veche. Scump și plin de cotețe. Are o plajă frumoasă și boemă, pe care sunt parcate o rulotă, o rulotă pusă pe un pick-up (nu știu denumirea), un camper-truck Mercedes cu placuță de Germania și un cap-tractor Mack. Dar plaja e mare și largă, astfel încât mașinăriile astea nu-i strică frumusețea, ba chiar îi adaugă ceva sare și piper. Ne aflăm pe malul lacului General Carerra, pe care Chile îl împarte cu Argentina (în Argentina poartă numele Buenos Aires). De lacul ăsta se leagă sfârșitul nefericit al eco-filantropului Douglas Tompkins, fondatorul brandurilor NorthFace, Esprit și Patagonia. Douglas și soția lui Kris au cumpărat peste două milioane de hectare de pământ în Chile și Argentina, pentru conservare, iar apoi le-au donat guvernului. În 2015, Douglas Tompkins a ieșit la o plimbare cu canoe pe lac, o furtună i-au răsturnat barca și a murit din cauza hipotermiei la spitalul din Coyhaique. 

Pe lacul General Carrera urmează să facem și noi o plimbare a doua zi, către Catedral de Marmol, o formațiune ciudată și fermecătoare, de marmură, pe lacul azuriu. Ne urcăm într-o barcă mică, de șase persoane, care întârzie vreo 40 de minute din cauza defecțiunilor tehnice. Dar afară e soare și e destul de plăcut să stai lungit pe pontonul din Rio Tranquilo. Ce nume. Parcă i se potrivește locului. Peșterile de marmură și catedrala de marmură arată spectaculos în ziua asta însorită. Nu sunt foarte atent la explicațiile ghidului, dar voi rămâne cu imaginea întipărită-n minte. 

După plimbarea cu barca, profit de soarele de-afară și-mi spăl câteva haine pe care le-atârn pe un gard ca să se usuce. Îl găsesc apoi pe proprietarul cotețului ieșind din cameră cu frigiderul, ca să aducă un altul și toate mi se par potrivite locului. Apă caldă avem, tot prin același sistem-ursărie cu flacăra care încălzește instant, dar de data asta e și-mai-și. Mini-centrala nu evacuează gazele arse afară, ci direct în cameră. N-avem curaj să facem duș cu ușa de la coteț închisă, deși la cât de bine e izolată, sigur nu vom avea probleme. 

Peșterile de marmură

A doua zi e soare, iar eu sunt bine-dispus, echipat și gata de drum. Opresc la un van cu cafea și clătite franțuzești. Am parte de cea mai bună cafea băută până acum în America de Sud și de două crepes senzaționale. Sunt cât se poate de franțuzești, pentru că sunt făcute de un francez care nu știe nicio boabă de spaniolă sau de engleză și de fiica lui, care vorbește toate limbile. A venit din Provence, de undeva de pe lângă Marsillia, mai bine zis. E de trei ani în Chile, are o fetiță de câteva luni și și-a chemat părinții s-o ajute. Acum, tatăl ei a învățat să facă clătite, iar ea face espresso. Îmi place așa de mult încât mai iau o porție – și de clătite și de espresso și cu ritmul cardiac accelerat dau drumul la roată. Sunt abia la jumătatea drumului pe Carretera Austral.  



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.