

Marc Marquez este noul campion MotoGP, la 20 de ani, după ce a doborât 25 de recorduri în sezonul de debut.
Marc Marquez este omul momentului în motorsport. Locul trei în ultima etapă MotoGP l-a făcut campion mondial. Astfel, pilotul Honda devine cel mai tânăr sportiv care ia titlul MotoGP. Totul, cu două etape în care n-a punctat deloc. Una din cauza unei căzături de pe locul doi, iar alta din cauza unei descalificări. Emilio Alzamora, omul care l-a descoperit pe Marq Marquez, a plans de emotie la finalul întrecerii.
Cursa de la Valencia, una dintre cele mai spectaculoase ale sezonului, a avut o primă jumătate incendiară. Deși plecat din pole position, Marquez a intrat în primele viraje pe locul trei, iar duelul pentru prima poziție s-a dat între Jorge Lorenzo și Dani Pedrosa. Cei doi piloți s-au depășit de nenumărate ori în primele nouă tururi. Apoi, o atingere între ei l-a adus pe Marquez pe prima poziție.
Tânărul de la Honda a avut sânge rece și n-a forțat cu toate că a fost depășit de Lorenzo și Pedrosa. Avea nevoie de cel puțin un loc patru ca să devină campion modial.
Valentino Rossi a terminat pe locul patru, neputând ține pasul cu plutonul fruntaș. Pe cinci a ieșit Alvaro Bautista care, pentru câteva tururi a stat în spatele celor trei de pe podium.
Astfel s-a încheiat sezonul MotoGP 2013, cu un Marc Marquez care a semnat, probabil, cel mai spectaculos debut în MotoGP, călcând pe urmele maestrului Valentino Rossi.
3 Comments
[…] campion MotoGP apare într-un clip, pe o pistă din Andorra, pilotând o mini-motocicletă de curse la doar opt […]
[…] acesta, Marc Marquez va lupta să-și apere titlul câștigat sezonul trecut. Va avea de furcă cu Jorge Lorenzo, Valentino Rossi și Dani Pedrosa. […]
[…] se bat pentru titlul MotoGP 2014. Desigur că toți ochii sunt ațintiți către Marc Marquez, care a devenit campion mondial anul trecut. Tânărul catalan câștigă fani pe zi ce trece și mulți îl consideră un viitor […]