

Francezii de la Avinton și-au prezentat gama de motociclete. Avem trei naked-uri, care împart același motor și care costă în jur de 34.000 de euro.
Franța nu are prea multe lucruri de spus când vine vorba de motociclete. Ultima inițiativă a fost Wakan, dar proiectul a murit înainte de lansarea pe piață a vreunui model. Totuși, în 2010, un antreprenor l-a transformat în compania Avinton.
Recent, francezii și-au prezentat gama de debut, formată din trei motociclete. Poartă numele Collector și sunt disponibile în variantele GT, Race și Roadster. Toate împart același șasiu și același motor. Propulosrul are doi cilindri în V, poartă semnătura americanilor de la S&D, are 1.640 cc și dezvoltă 120 de cai putere și un cuplu de 168 NM.
Cei de la Avinton vor să amintească de muscle car-urile anilor 60, iar muza este Shelby Cobra. Drept dovadă, avem o priză de aer deasupra rezervorului „fals“. Adevăratul rezervor este sub șa. Fiecare model cântărește aproximativ 195 de kg, iar motocicletele pot fi customizate după preferința fiecărui client.
[nggallery id=97]
Foto: fasterandfaster.net