Chilipirul săptămânii – Kawasaki Versys 2013
11/01/2016
MotoGP 2016 – noi reguli ce avantajează Aprilia și Suzuki
12/01/2016

Royal Enfield Himalayan. Adventure în stil indian

Toată lumea are motociclete retro și adventure. Iar Royal Enfield nu putea lipsi din lumea bună, chiar dacă soluțiile alese sunt… indiene.

De un an de zile, pe net tot apar fotografii cu motocicleta în teste, mai mult sau mai puțin camuflată. Se pare că de această dată vedem și câteva fotografii în versiune finală.

Royal Enfield Himalayan. Foto: visordown.com

Royal Enfield Himalayan. Foto: visordown.com

Motorul este, așa cum ne așteptam, un monocilindru de 410 cmc și 28 de cai putere care va gâfâi serios la deal încărcat cu bagaje. Totuși, dacă vrei doar o motocicletă cu care să te duci în locuri greu de atins, ar trebui să-și facă treaba. Cutiile de aluminiu din fotografii par din alt film și probabil valorează jumătate din motocicletă, iar varianta pentru Europa va fi dotată cu ABS.

Royal Enfield Himalayan

Royal Enfield Himalayan. Foto: visordown.com

Ce ne-a atras atenția este rezervorul. O motocicletă adventure are, de obicei, un rezervor mare, dar cei de la Royal Enfield au ales altă soluție: două canistre prinse de un rezervor ce pare să fie destul de mic.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *