

Yamaha pregătește două motociclete electrice. Deocamdată se află în stadiul de concept, dar cum nici un concept nu apare pur și simplu, iar discursul Yamaha nu e unul fantezist, avem semne clare că japonezii urmăresc producția de serie. Dar nu știm când.
Se numesc PES2 și PED2 și am mai vorbit despre niște variante similare în aprilie, anul trecut. Atunci se numeau PEs1, respectiv PED1 și arătau diferit (vezi aici), semn că departamentul de dezvoltare încă lucrează la proiect. Tot în acea perioadă, presa scria că vor avea o masă de aproximativ 100 kg (modelul de stradă), respectiv 85 kg (modelul enduro) și că vor intra în producție în 2016. Sau cel puțin așa reieșea dintr-un raport anual publicat de Yamaha. Nu știm dacă data a fost sau nu amânată, dar avem motive serioase să credem că mai e ceva de lucru până să le vedem pe stradă.
Anul acesta aflăm și mai multe detalii. Cel mai interesant este că modelul de stradă – PES1 –, cu valențe sportive, va avea o furcă ciudată și un motor montat în zona roții anterioare ce va asigura tracțiunea integrală.
Ambele împart același cadru de tip monococă și același „motor“ – Yamaha Smart Power Module. Performanțele sunt similare unei motociclete de 50-125 cmc. Conceptele vor fi prezentate la Tokyo Motor Show, luna aceasta.