Patru hoți au fost surprinși de camerele de supraveghere spărgând un showroom moto din Londra. Din fericire, nu au fost prea inteligenți și au plecat cu mâna goală.
Cei patru au venit pe două scutere la scurt timp după miezul nopții, s-au sfătuit câteva secunde și s-au apucat să taie grilajul magazinului cu un flex.
Deși strada era destul de circulată, nimeni nu i-a întrebat nimic. Asta poate și pentru că unul dintre ei defila cu un cuțit în mână. Totuși cineva a pus mâna pe telefon și a sunat poliția.
După ce s-au chinuit mai bine de trei minute să rupă grilajul și să deschidă ușa, doi dintre ei au intrat în magazin. Nici aici n-au avut mai mult noroc, roata primei motociclete fiind blocată. Între timp, a venit poliția și au rupt-o la fugă.
Aceasta este a doua spargere în ultimele șase luni pe care o suferă dealerul italian In Moto.