BMW R 1200 RT. Touring full-option
25/09/2014
Motocross Cup revine. Sâmbătă, la Zărnești, are loc etapa IV
26/09/2014

Moto-gentlemanii sunt gata de paradă. La patru ace pe două roți

Sacourile sunt călcate, ghetele lustruite și…, mai ales, motocicletele pregătite pentru defilare. Distinguished Gentleman’s Ride are loc duminică, în București.

Duminică, de la ora 10.00, în Parcul Herăstrău (parcarea mare de lângă Piața Presei, zona Pavilion H) vei vedea o mulțime de domni călare pe motociclete retro și custom care vor pleca în paradă prin oraș. Se va merge pe traseul Arcul de Triumf – Piața Victoriei – Calea Victoriei – regrupare la Ateneul Roman (Piata George Enescu) unde vor staționa aproximativ 30 de minute. Vor reporni pe direcția Calea Victoriei – Cercul Militar – Piata Universitatii unde va fi destinația finală.

Evenimentul poartă numele Distinguished Gentleman’s Ride și nu este un marș moto, ci o plimbare în scop caritabil. Se vor împărți flyere și se vor strânge bani pentru lupta împotriva cancerului la prostată. Pe de altă parte, moto-gentlemaniii le vor arăta celor care încă se uită strâmb la motocicliști că există o mulțime de domni pe două roți.

Ca să participi, trebuie să ai o motocicletă sau un scuter retro/new-retro/custom/bobber/café-race sau orice alt custom. Cu alte cuvinte, nu te duci cu Transalpul. În plus, trebuie să fii echipat corespunzător, nu cu geacă și genunchere, ci la patru ace (costum sau rochie).

Distinguished Gentleman’s Ride este o mișcare ce are loc simultan în orașe precum Londra, New York, Singapore… etc și care-și propune o paradă moto cu stil și maniere, în scop nobil (mai multe detalii). Anul acesta se va desfășura și în România.

„Peste 1.300 de bărbați mor zilnic din cauza cancerului la prostată. Distinguished Gentleman’s Ride vrea să strângă 1 milion de dolari pentru cercetare“ În plus, „având în vedere faptul că imaginea motociclismului a început să capete o nuanță negativă în România, cred că un eveniment de genul acesta va aduce o lumină favorabilă“, spune Mihai, inițiatorul proiectului.

Mai multe detalii, pe pagina de Facebook a evenimentului.

10646657_818753164870628_5308595785773204377_n



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *