Isle of Man TT. Fotografii vintage inedite din cei peste 100 de ani de istorie
25/08/2014
Yamaha R1 DR Moto. Standarde MotoGP la îndemâna oricui
26/08/2014

Kawasaki Versys, variante noi pentru 2015

Gama Versys de la Kawasaki ar putea primi haine noi în 2015. Schimbările ar viza atât modelul 650 cât și modelul 1000.

Informația a apărut la englezii de la visordown.com. Aceștia afirmă că ambele modele vor primi îmbunătățiri și rămâne de văzut dacă vor fi doar de ordin estetic sau și de ordin tehnic.

Kawasaki Versys 650 s-ar putea alege cu un design nou care să includă linii mai ascuțite și mai agresive, dar și cadrul de pe actualul ER-6, mai spun englezii. Dar modificările nu s-ar opri aici. Versys 650 ar putea deveni un Versys 800. Se spune că biciclindrul de 650 cmc va fi înlocuit pentru a ține pasul cu ceilalți concurenți din piață. Ceea ce ar fi o mișcare foarte bună, dar, deocamdată, este doar un zvon.

Cât despre Kawaski Versys 1000, ar avea parte de același tratament ca și sora mai mică, urmând aceeași linie de design. Cât despre motorizare, nu s-ar întrezări prea multe modificări la propulsorul cu patru cilindri în linie. Dar este clar că Versys 1000 are nevoie de un aer nou, pentru că are de dat bătălii grele, odată cu lansarea BMW S 1000 XR și Yamaha TDM 2015 (nu știm sigur dacă-i vor spune chiar „TDM“, dar știi tu la ce mă refer).

kawasaki versys 1000

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *