Rocada in Motocross CUP: prima etapa a sezonului are loc la Ciolpani
15/04/2014
Explicațiile eșecului Yamaha: Rossi a făcut praf anvelopa, pe Lorenzo l-au orbit… țânțarii
16/04/2014

Gimmie Hope, Johammer. Cea mai ciudată motocicletă electrică din lume

Johammer J1 este, probabil, cea mai ciudată motocicletă electrică din lume. Spun „probabil“ pentru că vorba „mare e grădina lui Dumnezeu“ se aplică și-n lumea moto, așadar e posibil să-mi fi scăpat ceva.

Johammer J1 vine din Austria și este electrică. Până aici, nimic neobișnuit. Producătorul spune că este prima motocicletă electrică din lume ce intră în producție și are o autonomie de peste 200 de km. Deja lucrurile devin interesante. Motorul este montat pe roata din spate, iar cadrul este din aluminiu și găzduiește bateria. Sub carenaj se află și suspensiile, iar direcția este de tipul hub-centre steering. Sistemul nu este nou, dar n-a devenit niciodată prea popular.

Slider_Test3_1920

Panoul de bord este găzduit de… oglinzi montate în prelungirea semi-ghidonului (să-i spunem așa..). De altfel, privită din față, motocicleta seamănă cu un gândac.

Propulsorul are o putere de 11 kW (15 cp), iar centrul de greutate este foarte jos, spun austriecii, ceea ce ar duce la o manevrabilitate sporită.

9655-Rueckspiegel-Rechts

Panoul de bord ar putea fi numit „panou de oglinzi“

Johammer J1 nu este un prototip. Este varianta de serie dezvoltată de companie după teste de 70.000 de km. Producția a început în martie, iar anul acesta se vor construi 50 de modele. „Producția poate fi crescută la 300-500 de motociclete pe an, am putea face două pe zi“, a declarat CEO-ul Johann Hammer Schmid pentru Salzburg.com.

Johammer J1 vine în două versiuni:

johammer_detail_0386

Motorul este montat pe roata din spate.

J1.150 – cu autonomie de 150 de km, viteză maximă de 120 km/h, 4 sec accelerație între 50 și 80 km/h, 8 sec accelerație între 50-100 km/h, timp încărcare 80% – 2,5h, baterie de 8.3 kWh, masă -159 kg – 20.000 de euro

J1.200 – 200 km autonomie, viteză maximă de 120 km/h, 4 sec accelerație între 50 și 80 km/h, 8 sec accelerație între 50-100 km/h, timp încărcare 80% – 3,5 ore, baterie de 12,7 kWh, greutate de 178 kg – 25.000 de euro.

Găsești mai multe informații și fotografii pe site-ul Johammer.



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

1 Comment

  1. […] Johammer J1 este verde și e o motocicletă care nu poate fi luată în serios. Chiar dacă spune ea că vrea să spargă gașca benzinarilor, cu un discurs ca al ei, e greu de crezut că cineva o va lua în seamnă. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *