Un proiect custom din România a fost înscris într-un concurs European. Trebuie votat. Nu din patriotism, ci pentru că merită.
Motocicleta a fost înscrisă în Yamaha Yard Built, un concurs European dedicat dealerilor Yamaha. Dar să începem cu începutul.
“Cam aşa arată începutul unei frumoase provocări. Pas cu pas, din şabloane şi schiţe, va prinde suflet prima motocicletă customizată în România ce va participa la competiţia organizată de Yamaha, Yard Built”. Așa suna un mesaj scris în miezul iernii, înainte ca proiectul să vadă lumina zilei. Sub mesaj, fotografia de mai jos. La origine, o Yamaha XV950. Creatori: Madras Motorparts și Tridexmoto.
Iar acum să vedem ce-a ieșit după o lună și ceva de muncă grea, cu weekeduri petrecute în atelier și cu zile în care s-a lucrat și timp de 18 ore.
Ca să înțelegem mai bine proiectul Yamaha Fine Cut, am stat de vorbă cu Marius Diaconu de la Madras Motorparts, unul dintre oamenii care au stat în spatele proiectului.
“De la jante stock, la jante cu spițe acoperite cu furnir, a fost un drum lung: am polizat fiecare spiță, am îmbrăcat cu bandă izoleră fiecare cant, am aplicat furnir, după care, nicio spiță nu a scăpat fără să fie finisată și protejată de câteva straturi de ulei pentru lemn”, povestesc băieții.
S-a lucrat foarte mult cu lemn și alamă, iar totul a fost manufacturat, creat manual în garaj. Nu sunt piese gata-făcute care să fie asamblate.
Marius ne-a explicat că motocicleta nu doar arată bine, ci și “trage de rupe”. Nu este o motocicletă de expoziție, ci o motocicletă funcțională cu care poți merge zi de zi. Lemnul din care sunt făcute mânerele, de exemplu, a fost tratat cu un ulei special pentru a nu permite apei să se infiltreze.
Un detaliu foarte interesant este seringa din dreapta rezervorului care arată volumul de carburant.
Blocurile de comenzi de pe ghidon au dispărut. Acum avem niște butoane finuțe, care transmit un semnal wireless. Totodată, pompa de frână-față se află pe jambă și se acționată printr-un cablu. Creatorii au vrut o motocicletă cu un design cât mai curat.
Ce-a ieșit, se vede în fotografii. Și e de ajuns cât să intrăm pe pagina Yamaha Yard Built și să le dăm un vot băieților. Nu din patriotism, ci pentru că merită.