Se făcuse întuneric. Eram rupți de oboseală și de-abia ne mai țineam în șa. Mergeam de câteva sute de km, după o zi începută cu o porțiune de off-road și ploaie pe D915, considerat unul dintre cele mai periculoase drumuri din lume.
Alunecam pe un drum expres din centrul Anatoliei, la o altitudine de 1.500 de metri. Cerul era senin acum, dar stelele și luna nu ne ajutau prea mult. Mai rămăsesră 100 de km până la hotel. Ne-am oprit să ne mișcăm, undeva pe marginea drumului, la marginea unui sat anume.
Ne dăm căștile jos și auzim o voce din întuneric. Vedem o siluetă de om, apoi un contur de mitralieră. HK33E, probabil, purtată pe piept. Nu mă pricep. Apoi, o umbră de epoleți și un pistol care atârna lângă picior. “Fix asta ne trebuia”, mă gândesc. Dar în scurt timp apare și zâmbetul omului.
Vede că nu suntem de-ai locului. Apoi vede că suntem din România. Zâmbetul e și mai convins. “Vreți un ceai cald?”.
Motocicletele erau oprite fix lângă un check-point. “Pentru siguranță”, ne asigură omul. Nu e pericol. Suntem safe.
“Dar de ce nu dormiți aici, în sat? Vă găsesc eu un loc. E târziu, sunteți obosiți, continuați mâine. E frumoasă Turcia, așa-i? Vă opriți la Sivas? Mergeți prin centru, e frumos!”
Am băut ceaiul și am plecat. Eram deja mai bine. Am ajuns în siguranță la hotelul din Sivas.
Vineri noaptea eram blocat în fața televizorului și mă uitam cum podul peste care treceam acum câteva săptămâni era blocat de tancuri. Podul de pe care admiram măreția Istanbulului și a Turciei. Simțeam cum mi se strânge inima.
Apoi, au apărut imaginile cu soldații dezbrăcați, în genunchi, așteptând judecata. Mi-am amintit de omul nostru cu mitralieră. Ba nu, de omul cu ceaiul, pentru că nu mitraliera îl definește. Vedeam imaginile și mă gândeam că ar putea fi printre ei. Sau ar putea avea prieteni, frați, rude care să fie acolo. Simțeam o strângere de inimă și mai puternică.
În fereastra de mai jos (sau pe YouTube) puteți vedea filmul aventurii noastre în Turcia. Este o bucată din Turcia pe care am văzut-o noi: o țară fabuloasă, cu oameni cumsecade. Unde ești servit cu ceai și unde, dacă spui că ești din România, nimeni nu se uită urât la tine, ci-ți strânge mâna și-ți amintește de Hagi, pe care tu l-ai uitat.
Notă: În fotografie este un om oarecare. Sursa: Reuters/Murad Sezer
