Royal Enfield face revoluție: fabrică în UK, designer de calibru și trei modele noi
19/02/2015
Yamaha R1 2015. Cum „intră“ electronicele pe circuit VIDEO
20/02/2015

Șapte curse de văzut măcar o dată în viață

Excursii, întruniri sau concursuri moto? Dacă-ți faci planuri pentru vară, îți mai dăm și noi câteva sugestii. Du-te la curse. Nu trebuie să participi. E suficient să stai pe margine pentru ca zgomotul motoarelor să-ți crească bătăile inimii, iar tehnica piloților să te lase cu gura căscată. 

Isle of Man TT (30 mai – 12 iunie). Concursul nu are decât o singură problemă: sunt prea mulți fani care vor să vadă evenimentul. Cursele stradale au ceva deosebit. Piloții care participă aici ne răzbună pe toți cei care suntem nevoiți să mergem cu 50 km/h în localități. Siguranța nu este luată în calcul, tot ceea ce fac organizatorii este să “managerieze riscurile”. Adică participanții trebuie să aibă experiență, comisarii de traseu să fie instruiți, o comunicare bună și cât mai mulți medici pe traseu.

Odată cu apariția camerelor HD ce pot fi amplasate pe motociclete, istoricul eveniment (ce se ține din 1907) s-a transformat într-un sport extrem global. Unii susțin ca s-a pierdut caracterul înițial și că totul a devenit o mașinărie de marketing. Cu toate astea, atmosfera de carnaval ce cuprinde insula pentru două săptămâni este unică și inefabilă.

  • traseul are 61 km, peste 200 de viraje, recordul vitezei medii fiind de 212 km/h
  • între 1907 și 2014 și-au pierdut viața 245 de piloți (6 numai în anul 1970)
  • Joey Dunlop deține recordul cu 26 de victorii
  • Snaefell Mountain Course (traseul concursului) este cel mai vechi circuit stradal aflat încă în folosință
  • viteza maximă inregistrată în calificări cu un Suzuki GSX-R 1000 este de 332 km/h (nu este însă record oficial)Isle of Man TT

 

MotoGP la Brno (15-17 august). O cursă de MotoGP, cu Marquez, Rossi & Co. asigură spectacolul. Cel mai apropiat loc unde îi putem vedea este circuitul de la Brno (600 km din Timișoara). Aici se desfășoară curse de Grand Prix încă din 1965, doar circuitul Assen (Olanda) găzduind mai multe evenimente decât cel ceh. Inițial se alerga pe șoselele din jurul localității, însă din motive de siguranță, în 1982 a fost scos din calendarul competițional.

Circuitul actual a fost folosit pentru prima dată în 1987 (anul construcției) și a suferit modificări minore în 1996. Are o lungime de 5.403m, lățime de 15m, 6 curbe de stânga, 8 de dreapta și cea mai lungă linie dreaptă e de 636m. Se aleargă 22 de tururi, adică 118,9 km.

Ceea ce îl scoate în evidență în fața altor circuite este amplasarea sa într-o vale, fiind înconjurat de dealuri cu pini de unde spectatorii pot urmări concursul. Locurile de cazare din zonă nu sunt multe. Așa că, să nu te miri, dacă la pensiunea motelului unde o să te cazezi, vei lua micul dejun lângă un pilot celebru și staff-ul său.Brno MotoGP

 

Dakar. Pentru că aventura, mersul în off-road și anduranța trebuiau să poarte un singur nume, li s-a spus “Dakar”. Raliul, care are loc anual, se ține acum în America de Sud. Numele provine de la localitatea destinației inițiale, Dakar (Senegal) unde trebuiau să ajungă concurenții plecați din Paris (Franța).

Pe lângă pericolul ce îl înfruntau piloții datorită deșertului african și distanței extreme, din 2008 a apărut și amenințarea teroristă. Așa că, din 2009, raliul a fost mutat în Argentina și Chile.

La Dakar participă atât motociclete cât și mașini, conduse de piloți amatori sau de profesioniști. Evenimentul se întinde pe durata a două săptămâni și se parcurg mii de kilometri. Concurenții pot avea etape în care să parcurgă aproape 1000 de km într-o singură zi. Până acum, mai mult de 60 de piloți și-au găsit sfârșitul în timpul Dakar-ului.Mani-Gyenes-PS-5-Dakar

 

Red Bull Romaniacs (14-18 iulie). Celor care obiectează că Dakar se desfășoară prea departe le spunem să vină la Sibiu. Din 2004, în fiecare an, în zonă are loc o competiție extremă de enduro off-road. Campionul Dakar Cyril Despres (care a câștigat și de 3 ori Red Bull Romaniacs) a declarat că această cursă este în top 3 ca dificultate și frumusețe între raliurile hard enduro din lume.

Traseul îi duce pe concurenți în zone montane unde întâlnesc obstacole ca stânci, copaci, noroi, apă sau cățărări. În afara provocărilor naturale, organizatorii îi așteaptă și cu un traseu artificial amenajat în Sibiu, ca publicul să poată vedea cât mai bine de ce sunt în stare piloții.

Lungimea etapelor poate varia de la 100 la 220 km în fiecare zi, în funcție de clasa la care se participă. Stațiile de alimentare sunt amplasate la aproximativ 70 de km, iar traseul este marcat cu bannere, benzi de semnalizare, indicatoare, fiind disponibil și pentru GPS.Red Bull Romaniacs

 

North West 200 (10-16 mai). Gândită după același tipar ca și Isle of Man TT, North West 200 este o cursă stradală ce se ține în nordul Irlandei. Se aleargă pe șoselele dintre Portstewart, Coleraine și Portrush și peste 150.000 de spectatori din toată lumea vin la eveniment. Bucla este de fapt un triunghi, cu linii drepte unde piloții depășesc viteza de 320 km/h. În calificările pentru ediția din 2012, Martin Jessopp a fost înregistrat cu viteza de 335 km/h.

Concursul se ține încă din 1929 și – în ciuda vitezelor mari și a naturii circuitului – accidentele grave au fost rare. De-a lungul timpului, 15 piloți au murit, dintre care trei într-o singură zi a anului 1979 (în așa numita “sâmbăta neagră”). Siguranța este ca și inexistentă: câteva indicatoare stradale sunt înlăturate și baloți de paie sunt înfășurați în jurul stâlpilor de iluminat.North West 200

 

Baja 1000 (18-21 nov.) Din 1967, în peninsula Baja California din Mexic se desfășoară un concurs off-road. Inițial, participanții călăreau numai motociclete. Acum sunt peste zece clase diferite, pe lângă motociclete luând startul mașini de teren, buggy-uri sau camioane, de diferite capacități cilindrice. În funcție de deciziile organizatorilor, distanța totală poate fi între 1000 și 1600 km.

Traseul este în mare parte în deșert, însă ceea ce îl face și mai periculos sunt capcanele întinse de publicul ce dorește să vadă ceva spectaculos întâmplându-se. La ultima ediție un pilot a murit după ce a lovit un animal ce traversa strada.Baja 1000

 

Pike’s Peak (28 iunie). Este una dintre cele mai vechi și mai cunoscute curse din lume, care s-a desfășurat pentru prima dată în 1916. În fiecare an, motocicletele și mașinile încearcă să ajungă cât mai repede în vârful Pikes Peak (Munții Colorado). Traseul are 19,99 km și 156 de viraje. Startul se dă la 1440m și se ajunge la altitudinea de 4300m. Inițial suprafața de rulare cuprindea atât asfalt cât și macadam, însă din august 2011 s-a turnat asfalt de la start până la finish.

Recordul actual este deținut de Carlin Dunne, care pe Ducati Multistrada 1200 a făcut traseul în 9 minute și 52 de secunde, cu o viteză medie de 121,4 km/h. Impresionant, mai ales că secțiunea respectivă nu are parapeți de protecție. Orice greșeală poate duce la o săritură în prăpastie. Cu toate astea, numai doi piloți au murit în toată istoria concursului.Carlin-Dunne



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.