

Motociclistul gospodar își face vara de cap și iarna plan. Iar planul pentru această vară sună cam așa. Ride X organizează a adoua ediție GS TT, un raliu dedicat pasionaților de GS ce se desfășoară în Transilvania.
În acest moment, organizatorii lucrează la stabilirea traseelor.
Ediția de anul trecut a însumat peste 1.200 de km, dintre care 70% în off-road, timp de cinci zile, iar cei 19 piloți participanți au fost împărțiți în echipe.
Ride X este o școală de perfecționare moto, ce organizează cursuri de îndemânare pe asfalt, cursuri de cornering (se fac pe circuit), cursuri de manevrare a cruiserelor mari și cursuri de enduro.
Dar să revenim la GS TT. Pana la anunțarea detaliilor pentru ediția 2017, să aruncăm o privire la ce s-a întâmplat anul trecut. Colegul Ionuț Ivana – omul din spatele imaginii PeMotoare și DriveMag Riders – a luat GS-ul din dotare, drona, camera video și câteva Go Pro-uri și a filmat povetea de mai jos.