Patru nopți în Trans-Siberian. Go East #3

E a treia dimineață în trenul ce leagă Moscova de Vladivostok. 19 vagoane ce se leagănă încet către Siberia îndepărtată. Deja am trecut peste patru fusuri orare, iar timpul se scurge vag. Nu știu ce zi a săptămânii e, nu știu ce oră e. Dorm mult, mă trezesc, dorm din nou. Sunt în Trans-Siberian. 

Am lăsat motocicleta în Moscova, la o firmă de curierat, care transportă orice – de la ace la mașini. I-am golit rezervorul, am dat jos oglinzile, am decuplat bornele de la baterie. Am luat lucrurile mai importante si cateva tricouri la mine, iar restul am lăsat în grija angajaților kyrgâzi. Totul, pentru 350 de euro. Atât a costat transportul motocicletei, cu tot cu bagaje, de la Moscova la Irkutsk – în jur de 5.000 de km. Va ajunge acolo peste șapte zile, suficient cât să fac călătoria cu trenul și să mă mai relaxez pe malul lacului Baikal. 

De ce am procedat în felul ăsta, mă veți întreba. Pentru că n-aveam timpul și pofta necesare pentru a merge pe motor 5.000 de km în care să văd mai nimic. 5.000 de km pe o șosea aglomerată, ce leagă vestul de est. Desigur, ar fi fost o experiență și mi-e dor de motocicletă și de aerul curat, dar am ales trenul

În Moscova n-am avut timp de prea multe. Mi-am luat cartelă de Rusia, am reparat drona, și-am oprit la o cafenea din centru ca să ne adăpostim de ploaie. A fost o zi tare capricioasă. 20 de minute de ploaie torențială, 10 minute pauză. Am apucat să văd foarte puțin, dar suficient cât să mă facă să vreau mai mult și să-mi planific trei zile la întoarcere. Moscova e mare. 

Seara ne găsea în gară, cu niște provizii de la supermarket, așteptând să ne urcăm în trenul care pleca la 23.45 spre Vladivostock. Toată lumea are în mână plase galbene, de la supermarket. Dacă-ți așezi plasa pe jos, nu mai știi care-i a ta. Gara lor e cam ca gara de Nord din București, nimic deosebit, cu excepția filtrulu de securitate de la intrare. În fața gării, clădiri înalte și impunătoare, în stil sovietic. Nu sunt sigur dac-am zărit Universitatea Lomonosov din Moscova, după care a fost desenată și Casa Presei. Sunt prea multe clădiri în stilul ăsta. Și blocuri – multe blocuri gigantice, dar cu bulevarde foarte largi. Moscova e mai aerisită ca Bucureștiul. 

Pe peron, un grup de nord-coreeni îmbrăcați în haine cenușii, adunați în jurul unuia cu haine mai răsărite, care le explica expresiv ceva – probabil era șeful delegației, cineva de la partid sau vreun securist. 

De-abia așteptam să mă urc în tren. Simțeam nevoia să mă întind după atâta alergătură. Așadar, cum am trenul garând la linia doi, mi-am luat rucscacul în spate și m-am îndreptat către vagonul patru. Deja se făcuse coadă. La întrare, provodnița și provodnițul verificau biletele și actele de identitate. 

Obosit, asteptand sa urc in Transsiberian

Provodnițul este cel ce are grijă de vagon – de la accesul pasagerilor, la curățenie, serviciu și punerea lucrurilor în ordine dacă e cazul – niște polonezi prea guralivi care trăgeau dintr-o sticlă de whisky au fost certați serios și autoritar de doamna provodniță. Provodnițul coboară primul din vagon la opriri și urcă ultimul, asigurându-se că nimeni nu rămâne pierdut prin vreo gară. Își notează unde cobori ca să te trezească dacă dormi cumva când apare stația ta. Provodnițul este omul Transsiberianului. 

La intrare, primești un cearșaf curat, o față de pernă și încă unul cu care să te învelești. Ai o saltea împăturită pe care-o desfaci și-o pătură. Vei avea nevoie, noaptea e frig. Mai ai un prosop și… cam atât. E de-ajuns. 

Trenul va opri o dată la câteva ore, în orașele mai imporante, iar opririle variază de la 20 la 40 de minute, cât să te întinzi dacă ești amorțit sau să sudezi 3-4 țigări dacă ești fumător. Yekaterinburg, Omsk, Novosibirsk, Krasnoyarsk. Oraș după oraș, kilometru după kilometru. 

Nu e spațiu prea mult, miroase a închis, iar ca să înaintezi trebuie să faci slaom printre picioarele care ies din paturi, ca să nu iei vreun deget în obraz. Patul e cam scurt, iar dacă ești mai înalt, rămâi cu picioarele afară.

Vagonul 4

Stăm la clasa treia, iar un bilet costă echivalentul a 800 de lei. Clasa a treia înseamnă un vagon “semi-decomandat”, fără compartimente, cu paturi grupate câte șase. Două jos, două sus, formând un “U” și alte două pe culoar. Suntem cinci, deci ar trebui să ocupăm un astfel de spațiu, alături de un alt călător – un rus cu față inexpresivă, ce ascultă hiphop rusesc foarte tare în căști și doarme mult. 

Va fi o călătorie interesantă.