

Oamenii normali își pun costumul de schi și iau telescaunul. Marc Marquez și-a pus combinezonul de piele și s-a urcat pe Honda RC213V.
Totul s-a petrecut pe o pârtie de cupă mondială din Kitzbuhel, Austria. Pentru cei nefamiliarizați, pârtia Streif este considerată a fi una dintre cele mai spectaculoase din lume, iar secțiunea Mausefalle – pe care s-a dat Marquez, este dedicată exclusiv experților, fiind foarte abruptă și de multe ori cu porțiuni de gheață.
Cuiele din roți și din cizmele lui Marquez au fost montate de Franky Zorn, o legendă în ice speedway.
“Mi-a fost foarte dificil să controlez motocicleta pe gheață, dar sunt tânăr și este bine să-ncerc astfel de chestii nebunești. Mi-a plăcut, iar după câteva încercări am văzut că este posibil”, a declarat Marc Marquez. “Pârtia a fost foarte bine preparată. Aderența a fost incredibilă, suficientă chiar și pentru wheelie”.