Pe internet a început să circule o fotografie cu ceva ce-ar trebui să fie un nou model KTM. Motocicleta va fi, probabil, prima dintr-o gamă nouă de supermotarde de cilindree mică.
Noua motocicletă KTM se pare că va avea la bază platforma modelelor Duke și RC cu cilindree de 125 cmc, 200 cmc și 390 cmc, iar cel mai devreme, noile supermoto oranj ar ajunge pe piață în 2015. Mai mult, în afară de monocilindru, motardele ar mai împrumuta și cadrul de la Duke și gama RC spun cei de la blog.motorcycle.com.
Un membru al forum-ului KTMforum.eu a reușit să fotografieze motocicleta în timp ce se afla la o benzinărie din Europa. Cu toate că supermotarda a fost camuflată, se pot vedea bascula, roțile cu zece spițe și cadrul de tip Trellis care par identice cu cele de pe modelul Duke. Cilindreea este probabil de 125 cmc sau 200 cmc.
Prototipul oranj mai are și un amortizor alb cel mai probabil de la compania producătoare de suspensii WP. Evacuarea pare să fie similară cu cele întâlnite pe KTM 450 SMR și 450 EXC-F, iar oglinzile, pneurile și luminile ne asigură că viitorul supermoto KTM este omologat pentru stradă.
Foto: blog.motorcycle.com