Indian sare, din nou, la gâtul Harley-Davidson
26/06/2013
Cal Crutchlow negociază cu o echipă de uzină
27/06/2013

Italia renunță la „parapetele ucigașe“. Nici urmă de schimbare în România

Italienii vor scoate din funcțiune sau vor modifica parapetele de pe marginea drumurilor, care reprezintă un pericol mortal pentru motocicliști.

Comisia pentru Transporturi din legislativul italian a aprobat o rezoluție înaintată de o grupare parlamentară, care obligă Guvernul să renunțe sau să modifice așa-numitele „guardrail killer“ (trad. „parapete ucigașe“), foarte periculoase pentru motocicliști. „O victorie importantă pentru siguranța motocicliștilor și a scuteriștilor“, spun artizanii mișcării. După o lună de așteptare, actul a fost semnat de toate forțele politice, iar executivul va trebui să ia măsuri în cel mai scurt timp, relatează presa italiană.

Deși, probabil, cea mai reușită, aceasta nu este singura mișcare de protest față de parapetele de pe marginea șoselelor. În 2008, la câștigarea Marelui Premiu al Catalunyei, pilotul Honda, Dani Pedrosa, a făcut turul victoriei fluturând un steag cu simbolul „guardrail assasinos“. O campanie importantă au făcut și motocicliștii din Franța, care au creat un film tulburător, în care aseamănă parapetele cu niște ghilotine.

 

Parapetele sunt puse pentru siguranța șoferilor care, dacă pierd controlul mașinii, au mai puține șanse să iasă de pe drum. Dar pe cât sunt de sigure pentru șoferi, pe atât sunt de periculoase pentru motocicliști. Cei care merg pe două roți, dacă se prăbușesc în astfel de zone, au șanse foarte mici să scape. În Italia, aproximativ 30% din cei care au murit într-un accident moto, au făcut-o din cauza „parapetelor ucigașe“.

Niciun semn de schimbare în România

pedrosa2

Dani Pedrosa, protestând față de „parapetele ucigașe“

În luna aprilie, doi tineri au murit în localitatea Otopeni, după ce au intrat în stâlpii de pe marginea drumului. Iar aceștia nu aveau nici măcar rolul de a proteja vreun șofer, ci doar de a-i împiedica pe conducătorii de automobile să parcheze pe trotuar. Lucru care poate fi rezolvat ușor prin metode ca aplicarea de amenzi, ridicarea mașinilor sau blocarea roților.

În urma accidentului, Asociația Motocicliștilor din România, reprezentată de Dan Popescu, a somat Primăria Otopeni să îndepărteze stâlpii. Reprezentanții autorităților locale au dat din umeri și au aruncat vina pe Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), care ar fi responsabilă pentru montarea „stâlpilor ucigași“. Drept urmare, asociația a trimis o somație și către Directorul General al CNADNR, spunând că urmează o plângere penală. Se întâmpla la sfârșitul lunii aprilie. Stâlpii sunt tot acolo.

Foto: motoblog.it/getty images



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *