sebis enduro challenge
Sebis Enduro Challenge. Concurs Enduro în zona de Vest
18/04/2013
Ghid moto de weekend. Ce poți face sâmbătă și duminică
19/04/2013

Ionel Pascotă a fost cel mai bun la clasele Supersport şi Superbike

Ionel Pascotă a câştigat cursele de la clasele Supersport şi Superbike programate în prima etapă a Campinatului Naţional de Viteză, dar şi în Campionatul Europei de Est. Concursul a avut loc duminică, în Grecia, pe circuitul de la Serres.

Duminică, 14 aprilie, a avut loc în Grecia, pe circuitul din Serres prima etapă a Campionatului Europei de Est, totodată prima etapă din Campionatul Naţional de Motociclism Viteză.

După primele zile dedicate antrenamentelor şi calificarilor, Pascotă s-a situat în pole-position la fiecare rundă de calificări la ambele clase unde a participat, 600 Supersport, respectiv 1000 Superbike.

Startul cursei în Campionatul Naţional la clasa Supersport l-a avut pe Pascotă în primul viraj pe locul 1, poziţie pe care a menţinut-o până la sfârşitul cursei. Tot la Supersport în Campionatul European de est a terminat pe pozitia a doua.

Asadar, clasamentul final după cursa de la Clasa Supersport l-a avut în frunte pe Ionel Pascotă, de la CS Pascotă Ioan Ilie Giroc, el fiind urmat de Pop Petre, de la Firemotorsport Bucureşti, iar pe trei timişoreanul Cosmin Costescu, de la Taifun Racing.

La clasa 1000 Superbike s-a repetat situaţia din prima cursă, Pascotă s-a aflat pe prima poziţie pe care a menţinut-o până la final.
Astfel, la Clasa Superbike locul 1 a fost adjudecat de Ionel Pascotă, el fiind urmat de Ionuţ Mistode, de la BGS Bucureşti, şi un alt timişorean, Cătălin Cazacu, de la Taifun Racing.

Tot la acestă competiţie, la clasa Superbike debutanti sportivul Grig Alexandrescu a terminat pe poziţia 1, iar Tose Ciprian pe poziţia a doua, amândoi fiind legitimaţi la Pascotă Racing Team Giroc.

Campionatul Naţional în acest sezon va avea cinci etape, dintre clasările obţinute urmând să se scadă cel mai slab rezultat.

“A fost un start de sezon perfect pentru mine şi pentru echipă. După accidentul de anul trecut am revenit în forţă pentru a apăra Titlurile de Campion câştigate anul trecut. Vreau să mulţumesc mecanicului meu Mircea Doncean, cel care este omul din umbră, şi care are o mare parte din contribuţie la aceste rezultate frumoase. Aştept următoarea etapă din Campionatiul Europei de Est, din Serbia, ce va avea loc peste 2 săptămâni “, a declarat Ionel Pascotă.
Foto: studio74.ro



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.