Bagger drift. Pardon… supercharged bagger drift VIDEO
24/04/2015
Cum să-ți vinzi mai repede motocicleta
24/04/2015

Ghid moto de weekend. 25-26 aprilie

Custom  Wheels, zi de teste cu motociclete BMW, curse pe Adâncata. Se anunță un weekend plin.

Custom Wheels este singurul eveniment dedicat culturii custom din România și are loc în acest weekend. Cu o zi înainte de deschidere, organizatorii ne-au asigurat că „o să fie nebunie“. Hala e deja pregătită… da, pentru că motocicletele vor fi expuse într-o hală de la CET Sud – Fizicienilor, nu într-un spațiu oarecare. Cum spuneam, hala e deja pregătită iar sâmbătă și duminică vor fi expuse în jur de 60 de motociclete, dar și mașini și biciclete custom. Mai mult, va exista o zonă unde-i poți vedea pe „meșteri“ la treabă. Mai multe detalii.

amenajari

Amenajări la Custom Wheels

 

Tot în București, Automobile Bavaria organizează un eveniment ce marchează startul sezonului moto. Noile modele BMW te așteaptă la test: S 1000 RR 2015, R1200GS Adventure 2015 Low Suspension, R nineT, R1200RS, F800R 2015 si altele. Cei de la Automobile Bavaria organizează și o tombola cu premii interesante: o jachetă de piele, o vestă, o pereche de jeans (toate BMW) și 10 locuri într-o „tură supriză ce va avea loc duminică“. Detalii, pe site-ul lor.

BMW Motorrad Automobile Bavaria

Noile modele BMW Motorrad te așteaptă la test

 

Pe circuitul Motor Park de la Adâncata avem Dunlop Romanian Superbike, o etapă dedicată claselor Rookies, Hobby și Anduranță. Mai mult, va exista o cupă specială pentru motociclete italiene. Așadar, dacă ai energie și vrei să-ți măsori forțele cu alți motocicliști, ia-ți combinezonul și înscrie-te la cursa hobby. Detalii.

Sâmbătă și duminică se anunță vreme frumoasă, dar s-ar putea să avem și niște averse de ploaie (potrivit INMH), așadar n-ar strica un strat impermeabil dacă pleci într-o călătorie mai lungă. Drum bun!

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.predoi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.