Motociclete noi și modificate, mașini clasice și actuale vor fi expuse între 9 și 12 mai la Exporom, un nou centru expozițional care se află în Pantelimon (Ilfov), la intersecția DN3 cu șoseaua de centură.
Exporom Auto & Moto Show își deschide portile pe 9 mai și începe cu defășurarea concursului „Cupa presei la Buggy”. Zilele urmatoare continuă cu înscrieri, calificari și măsuratori pentru competiția de CAR Audio (EMMA). Organizatorii spun că nu vor lipsi nici demonstrațiile cu motoare, cu buggy-uri, precum si defilarea de final a tuturor motocicletelor și mașinilor expuse in cadrul expozitiei.
„Aflat la cea de-a doua ediție, EXPOROM Auto&Moto Show reuneste pasionatii de automobile și motociclete, însă ceea ce îl deosebește de alte manifestări de acest gen este accentul pus pe mixul de curente. De la prezentări ale mașinilor și motocicletelor clasice, recondiționate, retro, la cele noi, respectiv modificate, expoziția își propune să devină un etalon atât național cât și internațional pentru industria auto și moto,” a declarat Roxana Soare, Project Manager Exporom.
Expoziția are loc într-un spațiu de 12.500 mp, iar înscrierile se pot face, până la 25 aprilie, pe site-ul oficial al evenimentului: www.automoto-show.ro. Accesul se face pe bază de bilet, iar transportul vizitatorilor va fi gratuit de la stația de metrou Republica.
1 Comment
[…] Dacă rămâi în București sau dacă îți faci drum prin Capitală, poți trece pe la Exporom Auto & Moto Show. Expoziția are loc în Pantelimon, undeva pe vechiul drum spre mare. Cel mai bine reprezentată este zona pentru mașini, motocicletele având o prezență mai modestă. Nu veți găsi modele noi, ci motoare modificate, tuning și produse after-market. Vor mai fi stunt-uri, demonstrații și o zonă de relaxare. Biletul de intrare costă 15 lei. Mai multe detalii, aici. […]