Honda CBR1000RR-R Fireblade primește Red Dot Award. Așa că-i frumoasă?
03/04/2020
Akrapovic lansează evacuarea racing pentru Honda CBR1000RR-R Fireblade
08/04/2020

BMW R18 – Iată versiunea finală. Detalii și preț

BMW R18 apare în versiune de serie, la un an de la prezentarea conceptului. Este un pas important pentru BMW și marchează intrarea companiei din Munchen pe piața cruiserelor, dominată de Harley-Davidson. Toată motocicleta este asamblată în jurul celui mai mare motor boxer construit vreodată, iar cadrul și multe dintre detalii fac apel la istoria BMW și amintesc de R5. 

BMW R18 va ajunge în Europa în această toamnă, iar prețul anunțat pentru țara noastră este 22.900, cu TVA inclus.

Motorul – este piesa de rezistență a motocicletei și totul se învârte în jurul lui. Este un boxer imens, de 1.800 cmc, cel mai mare construit vreodată și produce 91 de cai putere și 156 Nm. Cei 91 de cai par o nimica toată dacă vii de pe o motocicletă sport, dar în categoria asta cuplul contează: iar BMW R18 promite 150 NM între 2.000 și 4.000 rpm, fix locul unde-l vei folosi cel mai mult.  

Și nu e doar despre putere. Motorul în sine este superb finisat, iar tehnologia din spatele lui este un mix între tradițional și modern. Este un motor OHV, cu tije împingătoare, exact ca la motoarele clasice. Ambreiajul este uscat, dar are sistem anti-hopping, iar asta este foarte important la o motocicletă cu asemenea cuplu și cu o plajă de turații redusă: sistemul previne blocarea roții spate la retrogradări agresive. 

Pe de altă parte, accelerația este ride by wire, așadar ne așteptăm la un răspuns lin, ca de potențiometru – un alt lucru important când vine vorba de asemenea cuplu. 

Cardanul deschis este o altă piesă de rezistență. Îmbinările sunt expuse, se află la vedere, exact ca la modelele clasice pe care BMW le-a construit până în 1955. 

Cadrul amintește, de asemenea, de modelul R5 și urmărește aceeași linie generală. Sudurile sunt foarte curat realizate, iar dacă te duci spre bascula spate, care are o formă clasică și îmbracă roata și transmisia, o să trebuiască să te uiți destul de atent ca să observi amortizorul. Este ascuns undeva sub șa, aliniat cu cadrul, astfel încât motocicleta pare un hardtail. 

Nici furca nu e la vedere – suspensia-față este îmbrăcată în carcase metalice.

Poziția – aici e puțin curios pentru că din cauza formei boxerului, BMW R18 nu oferă acea poziție alungită pe care-o găsim, de regulă, la cruisere. BMW vorbește despre mid-mounted controls, adică scărițele sunt poziționate undeva la jumătate – nici în față ca la Harley-Davidson, nici mai în spate ca la motocicletele touring și sport-touring. BMW pune la dispoziție mai multe tipuri de șa, înălțătoare de ghidon, ghidoane ( dintre care două ape-hangers) și tot felul de accesorii. Iar la acest capitol merită menționată colaboararea cu nume celebre din industria americană de custom: Mustang Seats, Vance & Hines (evacuări), Roland Sands. 

Electronice – pe bordul minimalist din fotografia de desupra vedem cuvântul „Roll”. Se referă la modul de mers pentru că BMW R18 are modurile Rain, Roll și Rock, în loc de Rain, Road și Dynamic așa cum vedem la alte modele BMW. Schimbarea modului de mers se face prin apăsarea unui buton, iar parametrii sunt ABS-ul, Controlul Tracțiunii și răspunsul accelerației. Astfel, pe Rain ai un răspuns mai soft, în timp ce pe Rock răspunsul e mai agresiv.

La capitolul opțiuni mișto avem reverse, keyless ride, cruise control, manșoane încălzite. Farul este LED și are lumină care se adaptează pentru viraje.

Walkaround, în curând – peste două zile ne vom întâlni cu un R18 în care și oase și o să venim cu mai multe impresii și răspunsuri la curiozitățile pe care le-aveți despre această motocicletă. Așadar, folosiți cu încredere secțiunea de comentarii.



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.