Ural 2014. Injecție și frâne pe disc
15/11/2013
Și-a găsit motocicleta la 46 de ani după ce a fost furată
15/11/2013

Căpitanul America se dă cu Harley-Davidson Street 750

Noul cruiser de la Harley-Davidson, Street 750 își va face debutul cinematografic în filmul ”Captain America: The Winter Soldier”.

“Captain America: The Winter Soldier” este noul film din seria omonimă și va  apărea în cinematografe pe 4 aprilie 2014. Cum prima peliculă din noua serie, ”Captain America: The First Avenger”, s-a bucurat de succes, Harley-Davidson s-a gândit că următoarea ecranizare a super eroului din State este un bun prilej pentru a face cunoscut noul model Street 750 prezentat săptămâna trecută la EICMA 2013.

Alte modele prezentate la EICMA:

Harley-Davidson Street 750 & Street 500

Honda CTX1300 2014

Triumph Thunderbird, Commander și Thunderbird LT

Harley-Davidson a colaborat și în trecut cu Marvel Entertainment, compania care a produs seria Captain America, iar motocicletele americane și logo-ul brand-ului au apărut în mai multe filme și cărți de benzi desenate.

“Captain America reflectă cu adevărat aspectele emblematice, eroice și americane ale brand-ului Harley-Davidson. Captain America și motocicletele noastre sunt niște simboluri foarte bune pentru libertate,” declară Dino Bernacchi, Directorul HarleyDavidson de Comunicații și Marketing.

“Abia așteptăm ca fanii să vadă acest film și ce planuri au Harley-Davidson și Marvel împreună în viitorul apropiat. Sunt lucruri interesante ce urmează să apară,” a adăugat Dino Bernacchi.

Printre alte motociclete Harley-Davidson care apar în film este și modelul Breakout. Harley-Davidson Street 750 apare și în trailer-ul filmului “Captain America: The Winter Soldier” la minutul 2:07.

 

 



Cosmin Voicu
Cosmin Voicu
Îmi plac motocicletele de când eram mic și mă uitam împreună cu tatăl meu la MotoGP și la WSBK. Îmi aduc aminte de cursele cu Doohan și mai târziu de Rossi când alerga la 125 și la 250. Și de Fogarty și Haga la Superbike.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *