

Apuseni Enduro Trophy, desfășurat weekendul acesta, a renunit la start 152 de participanți. Din păcate pentru organizatori, aceștia au fost amendați cu 50.000 lei de către Garda de Mediu deoarece traseul a inclus și zone protejate.
Aflat la cea de-a treia ediție, Apuseni Enduro Trophy a fost organizat de Asociatia Apuseni Enduro în parteneriat cu Hard Enduro Club Arad, sub egida Federatiei Romane de Motociclism. Locul desfășurării a fost localitatea Finiș, județul Bihor, iar Primăria din Finiș a fost partener al evenimentului.
Traseul a inclus, pe lângă drumurile comunale pentru care Primăria și-a dat acordul, și o zonă de cca 70km din Codru Moma, care este sit Natura 2000. Așa că Garda de Mediu i-a amendat pe organizatori cu 50.000 lei.
Administrator și custode al acestui sit este Fundația “Carpați”, care nu și-a dat acordul desfășurării concursului în acel teritoriu. Ovidiu Ionescu, reprezentat al fundației ne-a declarat că “legislația e clară, nu aveam ce acord să le dăm. Au făcut un concurs într-o zonă în care nu aveau ce căuta. Și cel din Apuseni nu este un caz izolat, mereu ne confruntăm cu această problemă, a motocicliștilor care merg în zone protejate. Sunt multe persoane nemulțumite de comportamentul lor și nu aș vrea – Doamne ferește – să le pună cineva cabluri pe traseu”.
Pe de altă parte, Cătălin Iagăr, Director de Concurs, ne-a spus că “am avut toate acordurile proprietarilor terenurilor. Jandarmeria era prezentă la eveniment pentru că noi am chemat-o. Toate autoritățile au fost înștiințate. Dacă se dorea oprirea concursului, se putea face, dar nimeni nu a solicitat asta. Sesizările au venit din partea braconierilor din zonă. Vom contesta această această amendă”.