De vorbă cu norii. Aventura PeMotoare în Alpi – EPISOD SPECIAL
14/08/2015
Kawasaki J300 – prim contact
18/08/2015

Au reînceput lucrările la Motor Park. Circuitul se extinde

Circuitul de viteză Motor Park Romania ajunge la forma finală, odată cu extinderea la 4,1 km. Lucrările de asfaltare deja au începu și totul ar trebui să fie gata până la finalul săptămânii.

„Azi am început să asfaltăm noua porțiune de circuit. Primele probe au ieșit bine.Condițiile meteorologice de azi sunt improprii, marți se anunță ploaie, așadar vom relua miercuri dimineața.Utilajele sunt pe poziție. Cu putin noroc vom finaliza joi“, se arată într-o postare pe pagina Motor Park România.

schita

Proiectul inițial

 

Astfel, ultimul viraj dinaintea liniei drepte va dispărea, iar în locul acestuia vom avea trei viraje mai ușoare, de dreapta, și unul de stânga iar Motor Park România va ajunge, astfel la forma finală după ce, timp de un an, a avut 3,5 km.

Motor Park este singurul circuit de viteză din România, iar pe el se desfășoară Campionatul Național de Motociclism Viteză, Romanian Superbike și competiții auto. Fotografia de mai jos a fost făcută luni de Ionuț Mistode, pilot, organizator Romanian Superbike și omul care a desenat circuitul. Acesta a spus că, din informațiile primite, lucrările ar trebui să fie gata pentru etapa Romanian Superbike ce se va desfășura în ultimul weekend din august.

La momentul redactării acestui articol asfaltarea a fost oprită din cauza ploii.

motor park asfaltare



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *