

Acum e mai simplu ca oricând să-ți personalizezi motocicleta. Moto Guzzi Garage îți pune la dispoziție mai multe kituri ce pot fi instalate ușor și vin ca turnate. Deocamdată, numai pentru Moto Guzzi V7.
E clar, se poartă vintage. Asta este moda și nu avem ce face. Toată lumea se conformează, inclusiv producătorii de motociclete. Pentru că – și-au spus ei – mai bine vă dăm noi accesorii și motociclete care să pară vechi decât să recondiționați o babă. Moto Guzzi a dat tonul și a lansat un site separat, www.garagemotoguzzi.com.
Patru mecanici cu imaginație și mâini aurite au conceput câte o declinare a lui V7. Proprietarii ar putea găsi printre aceste viziuni una care să îi reprezinte. Componentele sunt de calitate și se instalează fără cunoștințe deosebite în domeniul tehnic.
Stefan Bronold Jr. de la Radical Guzzi și-a arătat pasiunea pentru legendara Le Mans III formulând Dapper
Filipo Barbacane de la atelierul Rossopuro a rafinat stilul Dark Rider
Giuseppe Carucci de la South Garage a păstrat puritatea stilului Scrambler
Stefano Peregro de la Millepercento a împărtășit experiența sa pentru a duce mai departe moștenirea mărcii cu stilul Legend
Componentele kiturilor sunt descrise în detaliu pe site. În cazul în care niciuna dintre cele patru variante nu îi satisface pe clienți, aceștia pot combina elementele după dorință. E ca la un joc de puzzle, iar variantele sunt nenumărate. Totul ține de imaginația și – mai ales – de bugetul fiecăruia, un eșapament complet ajungând la 1000 de euro.