Simona Halep, Horia Tecău, Alexandru Tomescu și Ionuț Budișteanu au fost numiți ambasadori ai turismului românesc. Din păcate, sunt ambasadorii unui turism plin de gropi, proastă-creștere și bișniță.
Dacă nu m-ar fi chemat Predoi, ci Simona Halep sau Ionuț Budișteanu (față de care am o mare stimă), nu știu dac-aș fi acceptat distincția de ambasador al turismului românesc. Aș fi oricând ambasador pentru România și pentru valorile ei, dar niciodată pentru așa-zisul turism, construit pe japcă și pe false iluzii. Un turism plin de evaziune fiscală (de câte ori ai primit bon la cazare sau la restaurant?), pe nesimțire și pe kitch.
Mă voi referi în acest text strict la turistul motociclist pe care-l așteptăm cu drag în România, să vadă ce țară frumoasă avem. Cum trece de graniță vede gunoaie aruncate, gropi, drumuri prost marcate și se oprește, fascinat să pozeze căruța unui amărât care se-ntoarce de la câmp. Ai observat că toți străinii care ajung la noi în țară fotografiază sau filmează căruțe?
Merge, mirat, mai departe și ajunge, să zicem, pe faimosul Transfăgărășan. Loc de care a auzit toată lumea de când celebrul Clarkson de la TopGear a zis că-i cel mai tare drum, lucru de care ne mândrim. Din păcate, am uitat că-n restul episodului țara ne-a cam fost batjocorită (mai britanic sau mai pe față) de același TopGear. E fix ca aia: „Când a ajuns la noi, francezul a zis că Bucureștiul e Micul Paris. Și că, din fericire, Parisul nu e Marele București“. Dar noi am rămas doar cu prima parte.
În fine, turistul motociclist ajunge pe Transfăgărșan. Face poza la Bâlea și coboară spre Argeș. Unde, cu tot cu adventure-touring, se va simți ca-n Africa. Ah, era să uit. Pentru Transfăgărășan trebuie s-aștepte topirea zăpezii, prin iulie.
Apoi, să presupunem că vrea să meargă pe Transalpina. Care e, oficial, închisă. Și cu asta ne mândrim – spunem că e cea mai înaltă șosea din Carpați. Dar o ținem închisă pentru că statul n-a fost în stare să monteze indicatoare și vrea să scape de orice răspundere dacă se întâmplă vreun accident.
Turistul plin de bani, călare pe motor de tură lungă ajunge, până la urmă, în București. Unde se lovește de meltenism, parcagii, și o Casă a Poporului cu un gard ca de închisoare, ca să-i protejeze pe aleși. Cu monumente istorice în paragină, cu șoferi care cred că totul li se cuvine doar pentru că au mașină și cu un Centru Vechi plin de bordeluri mascate sub denumirea de „Salon de masaj erotic“. Dacă a venit să caute femei și băutură ieftine (pentru el, pentru noi tot scumpe sunt), atunci a ajuns în locul potrivit.
Apoi, încalecă pe motocicletă și se duce spre mare. Unde are de ales între bling-bling-ul de prost gust din Mamaia și haosul din Vamă.
Sunt lucruri și locuri pe care le cunoaștem cu toții. Pe care le cunosc și Simona Halep, Ionuț Budișteanu, Horia Tecău și ceilalți „ambasadori“. Dar le trec cu vederea pentru că vor să-i dea o șansă turismului românesc. O falsă șansă. Pentru că oricâte Halep am avea, nimeni n-o să vină în țară doar pentru că suntem tari în tenis sau în IT. Tu te duci în Germania pentru că e țara lui Schumacher sau în Italia pentru că e țara lui Rossi?
Așadar, înainte de-a căuta strategii de marketing mai mult sau mai puțin reușite, ar trebui să punem România în ordine. Altfel, suntem fix ca un șef de aprozar care stă cu marfa stricată pe rafturi și se miră că n-are clienți.