Zece motive simple, dar la mintea oricărui cetățean, pentru care traficul ar arăta altfel dacă ar fi dominat de motocicliști și nu de șoferi. Sau, mai pe șleau, de ce motocicliștii sunt mai mișto ca șoferii.
1. Motocicliștii ocupă de patru ori mai puțin spațiu
Vă dați seama cât de liber ar fi Bucureștiul dacă măcar jumătate din șoferi ar merge pe două roți? Adio coloane, nervi, pierdut două ore/zi din viață doar ca să te duci și să te întorci de la serviciu. Ca să nu mai menționăm eterna lipsă a locurilor de parcare. Patru motociclete = o mașină. Cum ar suna asta? În plus, chiar dacă ar fi ghiolban, un motociclist n-ar putea ocupa ocupa două locuri de parcare. Este, fizic, imposibil.
2. N-ascultă manele la maximum. Poate doar în cască, dar nu deranjează pe nimeni.
3. Nu poartă ghiul și lanț de aur (sau dacă poartă, nu se văd din cauza echipamentului)
Desigur, și lumea moto are „extravaganțele ei“, dar parcă nu-s chiar așa de lucioase.
4. Motocicletele n-au numere „pe Bulgaria“. Știi ce-nseamnă să te lovească o mașină înmatriculată în Bulgaria, nu?
5. Motocicliștii nu opresc în mijlocul străzii ca să-și cumpere țigări, folosind luminile de avarie
Obiceiul opritului în mijlocul străzii este adânc înrădăcinat în caracterul bucureștean. În „Cu bastonul prin București“, Arghezi povestea că, pe Calea Victoriei – Corso -, la oră de vârf, când n-aveai loc s-arunci un ac, vedeai câte-o trăsură întorcând în mijlocul drumului, pentru ca o domniță să coboare fix în fața prăvăliei.
Desigur, între timp fenomenul a luat amploare, trăsurile s-au transformat în taxi-uri sau Audi Q7, iar în locul domniței galante, din atelaj coboară un burtos îmbrăcat în trening alb sau o duduie blondă cu mers de cămilă și eleganță de elefant.
6. N-au lumină de ceață pe care s-o pornească în coloană
Ați observat că la primele semne de ceață mai toți șoferii aprind luminile acelea enervante? Nu contează că-s în coloană, că-s inutile sau că-i deranjează pe ceilalți. Se comportă de parcă asta ar fi cea mai mare plăcere a condusului. Stau cu degetul pe buton non-stop, doar-doar o apărea ceață la orizont.
7. Motocicliștii nu fluieră după femei la stop
Nici n-au nevoie. Sunt mai sexy ca șoferii. Întotdeauna. La fel și pasagerele.
8. Motocicliștii nu prea claxonează
Iar dacă n-ar fi șoferi care să le taie calea, probabil n-ar face-o deloc. Ca să nu mai zicem de claxoanele de la miezul nopții când vine câte unul și-și găsește „locul LUI de parcare“ ocupat. Și stăăă, și claxonează… doar-doar „nesimțitul“ o auzi. Dar de când cu termopanele astea…
9. Nu conduc băuți. În primul rând, din rațiuni de echilibru, e lesne de înțeles.
10. Motociclistele nu-și fac freza în oglindă
Și nu se uită pe Facebook în trafic. În general, motocicliștii sunt mai atenți. Orice greșeală e dureroasă, spre deosebire de mașină, unde te poți alege doar cu înjurături și o tablă îndoită.
UPDATE: Textul își propune, printre altele, să aducă zâmbetul pe buze și trebuie tratat ca atare. Niciun șofer nu a fost rănit în timpul redactării articolului.
2 Comments
Nu vreau sa pornesc o intreaga dezbatere a articolului, este doar parerea mea dar cu exceptia primului si ultimului motiv , restul mi se par de umplutura … si am sa spun si de ce:
2. Asa este , nu se aud manele la maxim , dar, am locuit la etajul 1, la strada intr-o incapere fara AC pe timp de vara (camin regie, prietenii stiu de ce)si pt ca nu puteam inchide geamul n-am inchis un ochi pana la 3,4 dimineata nopti la rand si asta nu din cauza manelelor ci din cauza motoarelor. Rezultatul : am tobele originale la motor si nu le voi schimba.
3. Cocalarul deghiat e cea mai proasta specie existenta pe planeta… ii prefer pe aia care se afisaza.
4.Nu stiu ce inseamna sa te loveasca o masina cu nr de bulgaria dar am aflat anul trecut ce inseamna sa ti se trosneasca oglinda la masina de catre un motociclist grabit care nici macar nu opreste sa vada ce s-a intamplat.
5. Intr-adevar nu opresc in mijlocul strazii pt ca ar fi periculos, dar opresc pe trotuar pt ca e mai sigur (da, recunosc am facut treaba asta de cateva ori pt ca imi e teama sa las motorul intr-o parcare intre masini, asta dupa ce am vazut cu ochii mei motorul amicului fiind victima a tentativei de a parca cu spatele a unei tinere soferite. )
6. Recunosc ca urasc luminile de ceata mai ales alea rosii , dar nu vad ce legatura are asta cu motoarele. Ca si sofer nu-mi doresc sa intalnesc motociclete in trafic pe timp de ceata pt ca sunt slab semnalizate fata de o masina si ca si motociclist n-as merge pe timp de ceata nici in ruptul capului.
7. … dar accelereaza in blana
8. la fel ca 7
9. am crezut si eu treaba asta pana la prima petrecere de sfarit de sezon de acum 3 ani. Din pacate cativa dintre cei despre care vb sunt buni prieteni si motociclisti cu experienta ;si totusi asta nu e o scuza.
Gabi, da, din păcate sunt și motocicliști care nu aduc o cinste prea mare celor care merg pe două roți. Tobe zgomotoase, wheelie prin centrul orașului și altele. Până la urmă, educația nu ține de vehiculul pe care-l conduci.
N-am vrut nicidecum să facem o analiză științifică a fenomenului, ci să îmbinăm lucrurile serioase cu umorul (vezi ghiul, manele, fluierat după fete).
Mulțumesc pentru părere.