

O echipă italiană a făcut o combinație între seriile XV și FZ. Adică a luat motorul, șasiul și roțile de pe XV950 și elemente de carenaj de pe legendara FZ750. Ce-a iești? Un street racer de toată frumusețea.
Proiectul poartă numele XV950 Pure Sports și face parte dintr-o campanie prin care Yamaha vrea să arate cât de mult se poate customiza noul XV950. Echipa care a construit acest model este formată din revista italiană Low Ride – cea mai celebră revistă de motociclete custom din Italia, designerul Oberdan Bezzi și Radikal Chopper.
În procesul de transformare s-au folosit bare de oțel pentru a ranforsa semicarena și coada, inspirate de la legendara Yamaha FZ 750. Mai multe componente sunt din aluminiu și au fost finisate manual, iar culorile amintesc tot de modelul lansat în 1985.
În rest, șasiul, componentele mecanice și cele electrice sunt cele originale. Poziția este mai sport, dar nu e dusă la extrem, scărițele sunt standard, iar șaua este mai sus cu 120 m. Desigur, motocicleta a fost doar un experiment.
Povestea filmată:
1 Comment
[…] se potrivește de minune pentru XV950, pe baza căreia au ieșit deja din anumite ateliere niște creații fabuloase. Însăși Yamaha îți oferă 43 de accesorii pe care le poți monta ca s-o faci unică. Iar […]