Yamaha X-Max 250 se simte în oraș ca peștele-n apă. La serviciu ajungi repede și eficient, iar la cafea atragi toate privirile.
Vin vremuri în care fiecare litru de carburant contează și-n care confortul pe care-l vrei când mergi la serviciu își spune cuvântul. Oricât ai fi de împătimit, trebuie să recunoști că a ta Yamaha R1 (să zicem) nu este tocmai confortabilă zi de zi spre Pipera, în trafic, iar mașina… este mașină. Dacă ai și un job care te obligă să fii îmbrăcat în pantofi și pantaloni de stofă, treburile se complică și mai tare.
Ei bine, pentru aceste vremuri există scuterele. Iar cele de clasă medie (200-250 cmc) sunt cea mai bună alegere. Pe unul mic riști să te depășească până și bicicliștii, iar un T-Max e, totuși, cam mare și cam scump ca să-l iei doar pentru naveta Drumul Taberei – Pipera. O alegere mult mai bună ar fi Yamaha X-Max 250. L-am luat la o plimbare într-o zi de toamnă ca să-l vedem la treabă. Nu ne-a dezamăgit.
Yamaha X-Max 250: confortabil și practic
Cel mai important lucru la un scuter este confortul și spațiul de depozitare. Iar Yamaha X-Max punctează destul de bine la această categorie. Șaua este largă și stai ca-n fotoliu. Până și lui Jennifer Lopez i-ar încăpea fundul fără probleme. Chiar dacă ar fi pasager. Poziția este lejeră. Ai loc să-ntinzi picioarele și poți bate zeci de kilometri urbani fără să obosești.
X-Max 250 are spațiu de depozitare generos: sub șa intră două căști integrale. Sunt scutere mai mari (T-Max, de exemplu) unde nu poți pune atâtea lucruri. Un alt spațiu util este în partea din față a carenajului, unde poți băga acte, telefon, portofel și multe alte mărunțișuri.
Yamaha X-Max 250 are finisaje de calitate, în stilul Yamaha. Designul inspiră sportivitate și dinamism, iar panoul de bord are turometru și-ți arată nivelul de combustibil, temperatura motorului și cât e cesul.
Motorul
Yamaha X-Max 250 este echipat cu un monocilindru în patru timpi care dezvoltă 21 de cai putere la 7.500 rpm și 21 Nm la 6.000 rpm. Suficient cât să zvâcnească cum trebuie în oraș. N-ai nicio problemă în a pleca primul de la semafor. Ajunge imediat la 80 de km/h, dar de aici devine greoi, cu cele 173 de kg cu plinurile făcute. Consumul mediu este de 3.5 litri/100 de km, în funcție de drum, de încărcătură și de cât tragi de el. Asta înseamnă că poți merge și cu 3,1 litri și cu 3,9.
Yamaha X-Max 250 este ideal pentru jungla urbană românească. Te poți juca cu el în pofida carenajului care, deși generos, nu-l face atât de lat încât să nu te poți strecura printre mașinile care stau pe loc minute în șir. Și tot la abilitatea de a te strecura ajută și ghidonul, cu o poziție relaxantă și destul de înaltă încât să ferești oglinzile acelorași mașini.
Pe șosea
Ți-aș recomada X-Max 250 mai mult pentru oraș. Dar nu e de neconceput să te pleci la o plimbare scurtă într-o zi de week-end. Desigur, e cam greu să te dai pe Trasfăgărășan cu pasager (nu că n-ai putea ajunge), dar la o tură scurtă se descurcă fără probleme. Carenajul și parbrizul te protejează de intemperii, dar sunt limitate, adaptate pentru oraș și viteze mici. Dacă vrei să stai într-o bulă de aer, trebuie să optezi pentru un parbriz înalt, disponibil opțional. Roțile (120/70/15 pe față și 140/70/14 pe spate, mai mari ca la Burgman 200, de exemplu) te ajută să te descurci în viraje, la viteză moderată. Având suspensii convenționale, nu se compară cu fratele mai mare T-Max, așadar vei simți gropile din asfaltul prost. Totodată, nu poți fugi cu el prea tare, iar înainte de a face o depășire trebuie să te gândești că ai un scuter de 250 cc.
Frânele lui Yamaha X-Max 250 fac față situațiilor neplăcute. Modelul testat n-avea ABS, dar distribuția maselor te ține destul de bine pe drum și nu riști să te trezești pe burtă dacă-ți iese vreunul în față.
Accesorii
Yamaha oferă tot felul de accesorii pentru X-Max 250. Poți alege top-case-uri, de la 39 la 50 de litri, parbriz mai mare, spătar pentru pasager și altele.
Preț: Modelul fără ABS costă 4.550 de euro (TVA inclus), iar cel cu ABS – 4.990 de euro (TVA inclus). Îl găsești la Motodynamics, importator oficial Yamaha în România.
Așadar, dacă ești șofer și ți-ai dat seama că o mașină în oraș este pierdere de vreme, dar n-ai vrea motocicletă, încearcă Yamaha X-Max 250. N-o să te mai urci la volan decât atunci când dă zăpada sau când ai de cărat saci de ciment.
Fotografii: Mihnea Ratte Photography
Fișă tehnică Yamaha X-Max 250
[tabgroup]111[/tabgroup]