„Viața mea pe Hayabusa“. 100.000 de km, așternuți pe hârtie
05/08/2014
Vespa 946 Bellissima… Scumpissima
06/08/2014

Top 10 cântece pentru motocicliști

Sunt piese care nu trebuie să lipsească din lista niciunui motociclist. Cântece pe care le cântăm vara pe plajă, cântece care ne amintesc iarna de sunetul motorului. 

Dulce este sunetul pe care îl scoate motocicleta, nu te saturi niciodată de el. De la registrul grav al bicilindrilor de mare capacitate, până la sopranele cvadricilindrilor urcați în zona roșie. În funție de turație, de numărul cilindrilor, de capacitate sau de tipul evacuării, un meloman poate găsi nenumărate partituri pe care accelerația se poate transforma în baghetă. Iar atunci când descaleci ai vrea să asculți piese care să îți reamintească senzațiile trăite la ghidon. Pentru că, parafrazându-l pe nea Bachus, fără muzică și fără motoare, viața e pustiu.

Care ar fi cântecele reprezentative pentru viața de motociclist? PeMotoare a alcătuit un TOP 10 cu piesele care nu trebuie să-ți lipsească niciodată din playlist, indiferent de locul în care te vei afla.

 

Locul 10 – 9.7 Richter – Sinner

E proaspăt, e românesc, e rock, e cu motoare. Fondată în 2002, trupa 9.7 Richter nu a fost o prezență constantă în peisajul muzical, însă albumul lansat anul acesta, cât și concertarea în deschiderea celor de la Testament (săptămâna viitoare, 12 august, Arenele Romane) îi readuc pe băieți în atenție. Riff-ul piesei “Sinner” sună bine, iar clipul transmite energie.

 

Locul 9 – Trooper cu Cristi Hrubaru – Două roți

Tot respectul pentru Trooper, o trupă ce ne-a făcut serile memorabile la multe întruniri moto sau festivaluri. Sound-ul trupei e vibrant, sunt profesioniști, însă ne-am fi dorit mai mult de la “Două roți“. Poate dorința de a crea un refren ușor de memorat i-a făcut să meargă pe o linie previzibilă și monotonă, fără niciun solo, fără nicio rupere de ritm. Acesta este motivul pentru care-i găsim abia pe locul 9,  dar nu putem decât să-i salutăm cu un mare \m/ pentru mesaj, pentru că-s pe două roți și pentru că nu lipsesc de la niciun eveniment moto.

 

Locul 8 – Europe – Got to have faith

Contradictorii sunt părerile în ceea ce-l privește pe Ghost Rider (motociclistul suedez, desigur – nu filmul omonim). Unii au fost încântați de modul în care se juca de-a șoarecele și pisica cu mașinile poliției, de viteza nebunească cu care trecea prin trafic, sau de Hayabusa turbo de 500 de cai putere. Alții l-au condamnat spunând că strică imaginea motocicliștilor, care vor fi băgați toți în aceeași oală cu Ghost Rider. Un lucru este unanim acceptat: piesa celor de la Europe, care se găsește pe unul din DVD-urile Ghost Rider este de mare clasă. Boxele mai tare!

 

Locul 7 – The Byrds – Ballad of Easy Rider

Nu puteam să nu includem în top o piesă de pe coloana sonoră a filmului Easy Rider. Din respect pentru cei care și-au imaginat că se poate trăi pe motocicletă. Pentru cei care au ales motocicleta ca mod de viață, nu doar ca o activitate recreativă de weekend sau de vacanțe. Pentru visători și pentru curajoși. Maestre, muzica!

 

Locul 6 – Bon Jovi – Wanted Dead or Alive

Despre călătorie, despre drumuri, despre libertate, despre lupta cu “sistemul”. Sistem care te vrea tuns, mergând cu conserva (a se citi automobil), trăind în canoanele pe care ți le trasează. Sau poți alege să trăiești cum vrei, ca un cow-boy, călărind un armăsar de oțel, însă vei fi căutat…dead or alive.

 

Locul 5 – Kempes – Motociclist

O altă piesă de la bikeri pentru bikeri. Cu ea, Kempes ajunge la inima tuturor celor care călăresc pe două roți. Mesajul direct și motocicletele băieților din Road Patrol MC te vor face să pui clipul pe “repeat”. Deși după câteva vizualizări o să începi să-i vezi imperfecțiunile, sunt voci care încep să spună că acesta ar putea fi noul imn al motocicliștilor. Cei care purtăm tatuaje pictate de Alin Petruț avem un motiv de bucurie în plus. Așadar, piesă nouă, de ascultat la petreceri și la întruniri:

 

Locul 4 – Zdob și Zdub – Doina haiducului

90% din trupele care fac muzică par să nu știe că, pe lângă linia melodică, versurile sunt la fel de importante și trebuie să transmită o trăire. Băieții de la Zdob și Zdub fac parte din cei 10%, piesele lor nu ar avea nevoie nici de videoclipuri pentru a ajunge la urechile potrivite. Strânge-ți prietenii bikeri într-o seară, în jurul focului, ascultați și cântați “Doina haiducului”. Veți face împreună o călătorie în timp, în trecutul în care motocicleta se numea “armăsar” sau “murg”, însă prietenia și solidaritatea erau la fel. Când muzica va înceta și se va auzi numai trosnetul focului, te poți lăsa pe spate pentru a vedea cerul înstelat. Atunci vei repeta vrăjit: “liber e sufletul meu/ liberă-i inima mea”.

 

Locul 3 – Billy Idol – Speed

Ok, ți-ai coborât viziera, ai cuplat prima treaptă, accelerezi și …ce-ți răsună în cap? Da, asta este: Speed, give me what I need!

De ascultat în mașină, acasă, la petreceri, când ești vesel sau ești trist, când bei ceai, cafea sau…altceva. Nici piesa, nici Billy Idol nu îmbătrânesc odată cu trecerea anilor. Artistul este în turneu și în 2014 cu energia din tinerețe, iar piesele ajung și la cei ce erau prea mici în perioada anilor 80-90 pentru a asculta rock.

 

Locul 2 – Steppenwolf – Born to be wild

Primii oameni au fost ca și lupii de stepă. Adică s-au născut liberi, sălbatici și au cutreierat stepele în căutarea hranei și a aventurii. Cu timpul, lupii stepelor au fost domesticiți, s-au transformat în câini dependenți de stăpâni, pierzându-și simțurile și libertatea. Oamenii au părăsit stepele, preeriile, savanele, pădurile, peșterile, s-au îmbrăcat și au construit lucruri. Printre lucrurile construite s-a aflat și motocicleta. Ca să-i ajute să fie din nou liberi și să alerge prin stepe.

Pentru cei care nu au uitat cum s-au născut strămoșii noștri.

 

Locul 1 – Cargo – Pe motoare

Direct la țintă. Dacă ai ajuns pe acest site, atunci vorbim aceeași limbă. Care poate fi limba română sau limbajul muzicii.

Riff-uri cu greutate, solo ce susține și completează linia, vocea, textul, toate au făcut din piesa celor de la Cargo imnul motocicliștilor români. Still number one!

 

Foto: Easy Rider (1969) Allstar/Cinetext/COLUMBIA



Catalin Sanatescu
Catalin Sanatescu
Sunt exact ca si tine, cel care ai intrat pe acest site: dacă aș avea un puţ cu petrol în curte, iar temperaturile ar fi mereu peste 15 grade Celsius, aș fi cel mai fericit dintre pământeni. După experienţele din radio şi tv acum este rândul presei online. Alte pasiuni: trail running, cicloturism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.