Graham Jarvis, victorios în a treia zi de offroad la Red Bull Romaniacs
06/07/2013
Sorina Sandu câștigă titlul de Regina Carpaților la Red Bull Romaniacs
07/07/2013

Regele Carpaților. Jarvis a câștigat Red Bull Romaniacs 2013

Graham Jarvis s-a impus în ediția aniversară a Red Bull Romaniacs și are în palmares patru titluri în cel mai dificil raliu hard enduro din lume. Pilotul Husaberg a avut nevoie de 23h46min55sec să străbată traseul extrem din Carpații Meridionali în cele patru zile de concurs off-road, anunță organizatorii.

După prologul din centrul Sibiului și cele patru zile în munți, britanicul a izbutit să aibă un avans de aproximativ o oră în fața ocupantului locului doi, Alfredo Gomez. Podiumul a fost completat de Andreas Lettenbichler un veteran al competițiilor de hard enduro și câștigătorul ediției din anul 2009. În top cinci au mai terminat Jonny Walker ocupantul locului doi de anul trecut și Paul Bolton, britanicul care marți a câștigat cel de al 10-lea Prolog Red Bull Romaniacs, au anunțat organizatorii pe site-ul competiției.

Ediția a 10-a a celui Red Bull Romaniacs a debutat marți, 2 iulie, cu show-ul urban din centrul Sibiului și a continuat cu 4 zile de enduro extrem în Munții Făgăraș, Lotrioara și Parâng. Cei mai rezistenți piloți și cei care nu au avut ghinionul să fie siliți la abandon din pricina unor incidente tehnice au parcurs sâmbătă urcarea finală de pe Dealul Gușteriței.

Ultima urcare din raliu s-a dovedit, ca și în 2012, foarte dificilă, însă unii au dorit să facă show și nu s-au mulțumit doar cu satisfacția de a ajunge în vârf. Au trebuit să facă față și noii provocări marca Red Bull Romaniacs – water splash un lac cu adâncimea de 1 metru și o lungime de 15 care putea fi trecut doar cu accelerația la maxim. Mulți au făcut baie însă am avut parte și de piloți care au trecut prin bazin ca și cum ar fi mers pe bulevard. Chris Birch și Jonny Walker au dovedit că nimic nu este prea extrem și au făcut valuri la trecerea prin water splash. La final, câțiva rideri de la clasa Pro, topiți sub soarele arzător, s-au răcorit în bazinul artificial, iar Andy Fazekas si Paul Bolton au făcut o demonstrație de wake-boarding. Britanicul s-a urcat pe placa de snowboard cu echipamentul de enduro și a fost tractat de o motocicletă.

Alfredo Gomez – norocul începătorului

Alfredo Gomez a debutat la Red Bull Romaniacs anul acesta și a izbutit să încheie cei 576 km de enduro extrem pe locul doi la clasa Pro. Spaniolul a făcut un raliu inteligent și chiar dacă s-a aflat la prima cursă din carieră în care a fost nevoit să navigheze după GPS, a izbutit să țină ritmul cu Graham Jarvis și Andreas Lettenbichler, veteranii raliului și cei care l-au ajutat să găsească traseul în munți.

Andreas Lettenbichler revine an de an la Red Bull Romaniacs însă are nevoie și de suportul unei echipe de uzină pentru a se putea impune. Germanul a câștigat în 2009, iar anul trecut a încheiat pe doi în timp ce din pricina unor probleme cu motocicleta a fost nevoit să se mulțumească anul acesta cu locul trei. În condițiile în care este un pilot privat Letti are totuși o vară foarte bună în mai puțin de trei săptămâni urcând pe podium atât la Erzbergrodeo (locul 2) cât și la Red Bull Romaniacs nr.10.

Jonny Walker a forțat ca să recupereze distanța care îl separa de podium, însă a avut câteva probleme la capitolul navigație în ultimii 100 de km ai raliului. În final, britanicul, care la 22 de ani are deja un podium la Red Bull Romaniacs (2012), a încheiat ediția cu nr. 10 la mai puțin de patru minute de podium. Acest loc patru este cel mai bun rezultat al său în actualul sezon, după ce s-a confruntat cu o serie de probleme medicale.

Foto: redbullromaniacs.com



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

3 Comments

  1. […] vedetele competiției se numără Graham Jarvis – „regele Carpaților“, care va concura în cursa de superenduro. Paul Bolton, pe de altă […]

  2. […] tur, în cursa propriu-zisă, iar după un duel roată la roată avut pe rând cu Mani Gyenes și Graham Jarvis, Adrian Răduță a trecut primul linia de sosire. Dublu campion est-european de motocros și […]

  3. […] Piatra Neamț a debutat deja la mijlocul săptămânii, pe 10 septembrie și ține până pe 14. Graham Jarvis a câștigat prologul din centrul orașului Piatra Neamț, iar de joi au început probele din […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *