(P)Sunt mașinării care îmbină personalitatea custom-urilor șlefuite în cartierele mărginașe ale Japoniei cu tehnologiile Yamaha de ultimă oră. XV 950 și XV 950R te îmbie să-ți folosești imaginația și să explorezi partea nevăzută a orașului.
„Nu-i de ajuns să-ți cumperi o motocicletă ca s-o faci a ta“, sună o vorbă care umblă printre cei pe două roți. Și parcă se potrivește de minune pentru XV950, pe baza căreia au ieșit deja din anumite ateliere niște creații fabuloase. Însăși Yamaha îți oferă 43 de accesorii pe care le poți monta ca s-o faci unică. Iar dacă-ți place fix așa cum e, cu-atât mai bine. Stilul „neo-retro“ folosit de Yamaha va fi întotdeauna actual.
Atât XV950 cât și XV950R au far rotund și acea lampă spate pe bază de LED ce pare o bijuterie. De asemenea, ceasul de bord digital îți amintește că te afli în 2014, dar se îmbină perfect cu elementele retro. Totuși, față de XV950, modelul R are câteva detalii care fac diferența: rezervorul suplu de 12 litri are o bandă centrală de vopsea, iar șaua este învelită într-un material cu aspect de piele de căprioară. Totodată, rezervorul de gaz auriu de la suspensia spate îi dă un look mai custom.
Motorul, un V2 de 942 cc dezvoltă 52 de cai putere la 5.500 rpm, iar transmisia finală se face prin curea. Ambreiajul are un amortizor de cauciuc pentru reducerea oboselii când mergi mult prin oraș, iar filtrul de aer așezat în partea dreaptă a motorului oferă cuplu bun la turații joase. Performanțele cresc și datorită evacuării de tip 2 în 1, cu o nouă construcție adoptată în urma testelor.
Cele două motociclete completează o familie selectă – „Sport Heritage“, care reunește faimoasele VMAX, XJR 1300 și SR400.
Cu atitudine de bobber și abilități sportive date de cuplul motor-filtru de aer – evacuare și de suspensia îmbunătățită, Yamaha XV950 și XV950R vor atrage toate privirile celorlalți iar inima ta va bate pe ritmul motorului cu doi cilindri în V.
Test Ride În curând, Yamaha XV950 va fi disponibilă pentru test-ride. Mai multe detalii, pe site-ul