Motoraid de toamnă: Istanbul

Nu e nevoie să fii cercetător britanic pentru a descoperi că există o categorie de oameni predispuși să fie afectați de melancolia de toamnă, anume motocicliștii. Constați că zilele devin mai scurte și mai reci, că verdele copacilor s-a transformat în galben-ruginiu, că în curând o să-ți expire asigurarea obligatorie la motocicletă și începi să simți un gust amar. Așa că e nevoie de ceva dulce…o baclava, un rahat cu fistic sau o halva cu susan. De ce nu, direct de la sursă.

Odată venită ideea, punerea ei în practică vine de la sine. Mai suni un prieten, faci o rezervare la un hostel, stabilești un traseu, te uiți în buzunare să vezi cam care e bugetul și urci bagajele pe mobră.

Ne-am propus să nu tragem tare, să ne plimbăm relaxat și să facem la dus două zile, cu somn pe una din plajele litoralului bulgăresc. Deși ne gândeam că în octombrie stațiunile vor fi pustii, ajunși în Varna constatăm că nu suntem chiar singuri: câteva persoane încearcă să prindă razele unui soare tot mai slab jucând volei pe plajă.

Volei pe plaja din Varna, Bulgaria

Deși n-ar fi stricat o oră de plajă la Varna și o bere rece, ne întoarcem la motociclete. Mai avem ceva de mers. Traversăm dealuri, păduri, complexe turistice părăsite care vara sunt pline de turiștii „all inclusive“. Drumul bulgarilor este liber, suntem aproape singuri pe șosea. O șosea plină de viraje, cu miros de mare. Într-un final vine seara și, speriați de frigul pe care-l știam în România, căutăm „cazare“ lângă Burgas. Ne găsim un loc perfect de pus corturile, sub o lună plină ce face inutilă folosirea lanternelor frontale, undeva pe malul mării.

Cazare pe plaja, sub lună plină. Ultra all inclusive

Dimineața încearcă să ne sperie cu un cer înnorat și cu stropi de ploaie, dar priveliștea mării la câțiva metri de corturi ne ține moralul ridicat. Ne întrebăm dacă să ne luăm combinezoanele de ploaie pe noi sau să bem o cafea la o terasă pentru a vedea cum va evolua vremea. Optăm pentru cafea și bine facem pentru că ploaia se oprește, iar noi avem timp să ne verificăm e-mailul și să publicăm câteva materiale pe site (deh, vacanță-vacanță, dar PeMotoare trebuie să dea ultimele știri).

După o altă secțiune superbă de drum, care ne duce printr-o zonă deluros-montană, ajungem la granița cu Turcia. Acolo e nevoie de o procedură ceva mai ciudată ca să intri în țară. Trebuie să lași motocicleta în parcare și să pleci cu actele ca să iei trei ștampile: una de la poliția de frontieră, alta de la Vamă și încă una pentru motocicletă. Trecem cu bine și ajungem în Turcia unde oprim în prima localitate (Kirklareli) pentru a scoate lire din bancomat și pentru a lua prânzul. Toată lumea se înghesuie la chifteluțe din carne de oaie cu ceapă, sos picant și lapte bătut (ayran), deci trebuie să încercăm și noi. Combinația e reușită.

Trafic… ca la turci

Indiferent de varianta pe care o alegi să ajungi la Istanbul, autostradă, drum expres sau drumuri naționale, vei avea parte de un trafic înflăcărat cu zeci de kilometri înainte de a sosi în zona centrală a metropolei. Semnalizarea la schimbarea direcției de mers este opțională pentru șoferii turci, în schimb toată lumea claxonează un fel de cod morse, cu bipuri mai scurte sau mai lungi. Ai claxon pentru salut, claxon pentru înjurătură și claxon ca să te afli în treabă… Odată înțeles limbajul, începem să claxonăm și noi și să ne strecurăm printre coloanele de mașini.

Străzile din jurul centrului istoric sunt pline de hoteluri, moteluri, hosteluri, de la cele de multe stele până la …cel în care stăm noi. Ajunși în cameră cu topcase, rollbag, tankbag și altele, constatăm că nu mai avem unde să ne așezăm nici căștile. Parcă era mai mult spațiu în cort, cu o seară înainte… În sfârșit, nu am venit aici să stam prea mult timp în cameră, așa că – după un duș scurt – schimbăm cizmele moto cu pantofii sport, pantalonii cu protecții cu blugii și plecăm la plimbare.

Camera de la Hostel Sinbad

Ce să vezi la Istanbul

Moscheea Albastră, noaptea

• De vizitat obiectivele din zona centrală (Piața Sultanahmet): Moscheea Albastră, Sfânta Sofia, Obeliscul Egiptean, Coloana Șerpuită, Coloana Zidită,  Palatul Topkapi, Basilica Cisternă și multe alte moschei și palate.

Obeliscul Egiptean

• După ce le-ai văzut,  traversează podul peste Bosfor și treci în partea asiatică ca să vezi cum trăiesc oamenii, cum se îmbracă, ce mănâncă. Aici nu vei mai întâlni atât de mulți turiști, prețurile sunt mai mici, vânzătorii nu mai sunt atât de agasanți, iar kebabul este gătit ca pentru localnici. Și este mult. Foarte mult kebab.

Istanbulul este orașul pisicilor. Localnic

• Du-te în Piața Taksim, probabil singura piață publică în care jandarmii și polițiștii în civil sunt mai mulți decât turiștii, trecătorii și comercianții ambulanți. Parcul Gezi (zona verde a pieței) este și acum dormitor public pentru protestatari sau pentru oamenii străzii.

Piata Taksim și tramvaiul roșu

• Plimbă-te prin Marele Bazar pe la tarabe și spune că ești din România. Vânzătorii or să strige “Gheorghe Hagi” și or să-ți dea să guști din rahatul cu nucă, fistic, alune, cocos, trandafiri și multe alte arome. Dacă tot ai ajuns aici, treci și prin Bazarul Egiptean, specializat în mirodenii, să te minunezi de diversitatea condimentelor existente. Și, din nou, de rahat.

Să fie cu „de toate”?

•  Așează-te la o terasă într-o zonă strategică, cere un ceai și privește trecătorii în timp ce îl savurezi. Turcii fac un ceai foarte concentrat, pe care ți-l aduc într-un păhărel de sticlă. Îți asigură energie pentru încă o tură de centru.

Ceai & cafea

• Dă-i de lucru unuia din zecile de lustragii ce se află pe lângă moschei cu cizmele tale moto
• Cumpără fructe de la vânzătorii ambulanți. Au alt gust decât cele din supermarketurile românești.

Vânzător ambulant

•   Încearcă o specialitate locală ce se numește “ciger tava”. Ficat de oaie tăiat felii subțiri, dat prin făină și prăjit. Se consumă cu ardei iuți prăjiți, ceapă și roșii. Asta dacă ai stomac puternic sau dacă este preparată de cine trebuie. Noi am încercat așa ceva la Edirne. Ne-am așezat la un local destul de dubios, unde nu era nimeni. Doar bucătarii-chelneri, care nu inspirau prea mare încredere. Drept urmare, membrul mai fițos din echipa PeMotoare.ro nu s-a putut atinge de „ciger tava“.

Deși ne-am hotărât ca întoarcerea spre țară să fie rapidă, n-am rezistat plictiselii de pe autostradă decât vreo 50 de km. Am intrat, așadar, pe drumurile alternative, unde măcar aveam parte de ceva viraje și depășiri. Oricum, drumul spre „Bulgaristan“ are două benzi pe sens și poți merge pe el cam la fel de repede. Și, spre deosebire de drumurile noastre naționale, nu prea ai localități.

Un traseu pe care l-am parcurs zâmbind euforic a fost traversarea Parcului Național Bulgarka, între Kazanlak și Gabrovo. Drumul travesează Munții Balcani, te duce prin pasul Shipka (1150m), pe lângă memorialul cu același nume de pe Vârful Stoletov. Înlănțuirea de curbe, aerul curat și peisajulul de pastel te fac să treci cu vederea că sunt doar câteva grade peste 0 și că asfaltul, pe alocuri, ud sau cu nisip. Oprim la un izvor pentru a ne împărtăși impresiile despre drum și în timp ce povestim… o vuple vine să ne inspecteze motocicletele. O servim cu ultimii covrigi de Buzău din tankbag și pare să fie destul de mulțumită.

La Giurgiu mă despart de Cristi, fiecare o ia spre propria casă. Pe la ora 1 noaptea, după 700 de km de drum, consider că ar fi timpul să găsesc un loc de pus cortul. Traversez Alexandria încercând să nu fac zgomot întrucât e plin de indicatoare care interzic circulația motocicletelor noaptea și îmi pun cortul în curtea Mănăstirii Adămești, sub clar de lună plină.

Dacă la Istanbul trezirea era dată de magafoanele minaretelor, aici deșteptarea mi se dă cu bătăi de toacă și dangăt de clopot. E timpul pentru ultimii 300 de kilometri…fragmentul „sport” din conceptul “sport-touring”.