

Au viteză warp, dar vin cu un spațiu comod pentru pasageră și cu veleități serioase de touring. Cu oricare îți faci nevasta fericită, iar în weekend îți poți aminti de vremurile bune.
Apariția unei pasagere permanente și ceva reumatism nu trebuie să-ți dea viața peste cap. Da, va trebui să-ți vinzi supernaked-ul sau supersportului, dar piața moto oferă câteva opțiuni excelente.
Kawasaki ZZR 1400
Cu 200 cp la 10,000 rpm, Kawasaki ZZR 1400 rămâne o veritabilă rachetă, dar are o șa generoasă, și poți monta liniștit sisteme de bagaje. Este una dintre motocicletele de școală veche, cu patru cilindri în linie și atitudine japoneză care va fi o companie plăcută și în weekend și în concediu. Din fericire, Kawasaki a decis să țină în viață această motocicletă și a adus-o la normele Euro 4.
Suzuki GSX-R 1300 Hayabusa
Siluetă unică, acea limitare de viteză intrigantă – 300 de km și suficient spațiu cât să iei pasagera. Suzuki Hayabusa este deja o legendă. Ajunsă la 18 ani de la intrarea în producție, Hayabusa se pensionează. Dacă vrei o astfel de motocicletă, ar trebui să te grăbești pentru că n-a fost adusă la normele euro 4 și nu mai poate fi importată în Europa. P.S. Dacă nevasta știe câte ceva despre motociclete și te întreabă ce vrei să iei, limitează-te la GSX-R 1300 și uită de „Hayabusa”. Nu e un nume cu o reputație prea cuminte.
BMW S1000XR
Ultima oară când am mers cu S1000XR am fost fascinat. Am mâncat 500 de km de viraje într-o zi, între Munchen și Como. Și-acum îmi amintesc că se făcuse seara, iar eu coboram de la St. Moritz spre Italia, cu mirosul pădurii de mai în nări și nu mă mai săturam de ace de păr. BMW S1000XR este o motocicletă senzațională, una dintre cele mai bune cu care am mers. Comodă, foarte puternică (160 cp) și extrem de precisă și manevrabilă. BMW a anunțat că modelul 2017 nu mai are vibrații în ghidon – singurul defect al acestei motociclete.
Deși la prima vedere nu pare foarte comodă, pasagera mi-a confirmed că se simte foarte bine pe șa, iar topcase-ul profilat îi permite să-și odihnească spatele.
Citește și:
Ghidul Pasagerului – Cum să te comporți pe șaua din spate
Ducati Multistrada
Multistrada este alternativa italiană la BMW S1000XR. De fapt, invers. BMW S1000XR a fost construit ca să se bată cu Multistrada, în clasa sport-adventure. În loc de patru în linie ai un motor V2 și o siluetă latină. Testează-le ca să vezi care ți se potrivește.
KTM 1290 Adventure
Îmi amintesc și acum testul pe care l-am făcut cu 1290 Super-Adventure. “O motocicletă mult prea rapidă pentru această clasă”, îmi spuneam în timp ce alergam pe culoarul Rucăr-Bran. Suspensii excelente, confort și un motor care se turează agresiv. Este cea mai distractivă motocicletă din clasa adventure, iar dacă vrei o “vacă nebună”, atunci V2-ul de 1,300 cmc de la KTM este alegerea.
2 Comments
… si a sasea (sau poate chiar prima :)) ar putea fi un BMW R 1200 GSA, nu ? Eu confirm ca DA, este cu siguranta in primele 5 … 🙂
sa luam in discutie si problema soselelor…..in rest toate sunt dementiale!