Cu două zile înainte de a mă urca pe motocicletă muream de frică

Intrasem în panică. Toată lumea-mi spunea că o să mor, că mai bine-mi văd de treabă, că “ce-ți trebuie, n-ai mașină?”. Dar m-am lecuit imediat. 

Cum primăvara se lasă așteptată și lumea moto este încă în hibernare, m-am gândit să vă povestesc cum arătau primele mele zile dinaintea motocilcismului. Eram foarte încrezător, mi-am luat repede permisul și tot ce mai trebuia să fac era să-mi cumpăr motocicleta. Banii erau pregătiți – voiam un Hornet. L-am ochit pe un forum și a doua zi era al meu. Iar panica a venit când mi-am cumpărat casca.

Mă plimbam romantic cu fata de mână prin parcul de la Mogoșoaia și mă cuprinsese o motociclo-fobie, mai să m-apuce tremuratul. Nu glumesc. Deja aveam în cap tot felul de scenarii cumplite. Și-acum, când îmi amintesc, mi se face pielea de găină.

Totul, din cauza oamenilor din jurul meu. Neavând decât un prieten motociclist, primeam numai “sfaturi de viață” de la cei din jur. Ca e periculos, ca pe doua roti aluneci imediat, ca nu trebuie să fii tu de vină că dă altul peste tine, că viteză, toate prostiile și stereotipurile adunate la un loc, spuse cu o privire de compătimire pe care se citea “îmi pare bine că te-am cunoscut, mai bine nu te-apucai”. „Sfaturi” care pe mulți îi sperie așa de tare că renunță total la gândul de a-și lua motocicletă.

Nu le-am băgat în seamă, dar în acea zi caldă de iulie mi-au întunecat cerul gândirii în așa hal încât îmi venea să o dau dracu de cască și de motocicletă și să-mi văd de treabă.

N-am mai așteptat. După câteva ore m-am urcat prima oară pe motocicletă. M-am învârtit prin parcare puțin și am ieșit. După trei ore de mers stângaci, trăiam o fericire cum rar mi-a fost dat. Nu știam că-mi va schimba complet viața, dar am simțit c-a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat.

Notă: am făcut această fotografie pe 02 aprilie, la câteva luni după ce mi-am luat permisul. Cred c-a fost primul drum spre mare.