Dacă din punct de vedere politic apele nu sunt deocamdată clare, am încercat să vedem cum va afecta votul britanicilor industria moto. Ce modele mai produce Triumph în Anglia și care sunt cele care vin din fabricile asiatice?
Pentru că zilele acestea nu se vorbește decât despre votul la referendumul de weekendul trecut din Marea Britanie, am fost curioși să vedem dacă Brexit-ul va influența prețurile motocicletelor Triumph. Producătorul din Hinkley este unul dintre cei mai mari la nivel global, iar ieșirea Angliei din U.E. ar putea avea un impact economic semnificativ asupra acestuia. Fluctuațiile bursiere inițiale cauzate de surpriza votului încep să se calmeze, iar viitorul economic e dependent de următoarele decizii politice.
Triumph are deja mutată mare parte din producție în Asia. În Thailanda posedă trei uzine, unde se fabrică gama clasică (Street Twin, Bonneville, Thruxton) precum și elementele de bază pentru Tiger 800 și Street Triple 675. La fabrica mamă din Anglia se fac modelele bazate pe platformele Speed Triple, Tiger Explorer, Rocket III și Trophy.
Reprezentanții Triumph au declarat că ieșirea din U.E. se va face treptat, în aproximativ doi ani. Asta înseamnă că în perioada imediat următoare nu se vor modifica nici prețuri și nici se vor opera schimbări logistice referitoare la traseul pieselor de schimb. E un lucru cert, de natură să-i liniștească atât pe fanii motocicletelor britanice, cât și pe membrii redacției Pe Motoare care vor realiza în curând un test comparativ cu un model adventure foarte așteptat: Triumph Tiger 800 XCx.
