ABS-ul e sfânt. Fără alte discuții

„Nu-ți lua, frate, cu ABS, că e pentru fetițe. Frânezi mult mai bine fără..“

Sună cunoscut? Eu încă mai aud asta, pe alocuri. În anul 2015. Și cel mai grav e că vine sub formă de sfat, pe care, de multe ori îl primește un începător din partea unui motociclist „experimentat“.

Ultima oară când am dat de pământ din cauza lipsei ABS-ului a fost anul trecut. Era cam pe vremea asta și mă întorceam de la Red Bull Romaniacs, cu echipamentul ud de ploaie și cu privirea de câine rătăcit. Eram cocoțat pe o Yamaha Tenere din 1995, încălțată cu Mitas E07 (niciodată să n-ai încredere în femei și-n gumele Mitas). Când să ajung la Piața Națiunilor Unite, privirea mea rătăcită ochește ceva. Nu mai țin minte ce, presupun că vreo domniță, dar clar nu eram atent la drum. In secunda doi observ că mașinile din fața mea s-au oprit deja la semafor. În secunda trei sunt pe jos, iar motocicleta sub un SUV.

N-am mai putut decât să trag o înjurătură, să mă ridic, să îndrept schimbătorul de viteze de la motocicletă și să-mi continui drumu. Asta după ce, evident, se strânsese lumea în jurul meu ca la urs.

Desigur, dacă eram atent, nu se întâmpla asta. Sau dacă nu era ud pe jos. Sau dacă n-aveam Mitas. Sau dacă motocicleta mea preistorică avea niște frâne decente. Dacă, dacă, dacă…

Variabile apar tot timpul, iar situațiile-limită apar când nu te-aștepți. Pentru acele situații există ABS-ul. Am scris acest text pentru cei care vor să-și cumpere o motocicletă. Fie ea nouă sau second hand, caută una cu ABS. Chiar dacă e ceva mai scumpă. Inevitabil, va apărea acel moment nenorocit când stelele se vor alinia împotriva ta. Și, în funcție de deznodământ, vei spune una dintre cele două fraze: „Bine că am avut ABS, altfel eram pe jos“ sau „Pfff, dac-aș fi avut ABS, mă opream“.

Eu o prefer pe prima.