VIDEO Geaca cu airbag, în acțiune. Crash test
12/11/2014
Marco Melandri revine în MotoGP cu Aprilia
12/11/2014

Oxford Copenhagen. Geacă moto bună pentru buget redus

Geaca moto Oxford Copenhagen a intrat pe mâna noastră pentru un test. Ne-a atras prețul mic, faptul că e trei sferturi, că are mesadă detașabilă și orifici de aerisire. Iată concluziile noastre după mai bine de 600 de km într-o zi răcoroasă de toamnă.

Oxford Copenhagen este o geacă din material textil, trei sferturi, concepută (teoretic, cel puțin) atât pentru zile călduroase cât și pentru zilele de toamnă târzie. Construcția este în stilul gecilor adventure-touring, cu buzunare încăpătoare (inclusiv la spate) și tot felul de elemente de ajustare. Iar cei de la ne-au dat-o pe mână să vedem de ce-i în stare.

Câteva date tehnice:

Strat exterior: 600D Matt Cordura Shell
Ranforsări Nailon dobby la exterior
Alte ranforsări (la vedere și ascunse) în zone critice
Membrană waterproof: System Hypora
Protecții: soft. Umeri și brațe, în acord cu standardele CE. Spate, protecție soft nu respectă standardele CE, dar se poate adăuga o protecție opțională.
Șase puncte de ajustare
Cinci buzunare, inclusiv water resistant
Ventilare: câte o pereche de „prize de aer“ pe brațe și în zona pieptului + un orificiu de ventilare în spate.
Mesadă 100g
Elemente reflectorizante
Fermoar pentru legătura cu pantalonii
Glugă

oxford copenhagen2

Cum se simte

Acum că v-am făcut cunoștință, îți poți da seama că este o geacă moto în toată regula, cam cu tot ce-i trebuie. Fix în acest fel am perceput-o de la prima vedere. Iar când am îmbrăcat-o, mi-am dat seama că e foarte comodă. Asta datorită faptului că protecțiile soft sunt puse în buzunare exterioare și nu în buzunare interioare. Protecțiile pot fi înlocuite dacă vrei ceva mai dur.

Dacă ești atent la materialul exterior și o pui lângă o geacă Dainese (de două-trei-cinci ori mai scumpă), de exemplu, vei vedea că materialul folosit de Oxford e mai dur, mai… abraziv și nu la fel de rafinat. Se vede că e o geacă ieftină. Pe mine nu m-a deranjat acest aspect pentru că scopul principal e funcționalitatea.

oxford copenhagen (8)

Se vede că nu are același rafinament ca o geacă scumpă, dar surprinde prin funcționalitate.

Naked: +10 grade și polar. Touring: 7 grade, fără polar

Am făcut testul într-o zi de noiembrie, când temperatura medie era de 8-10 grade C. Cu ceva protecție la vânt, n-ar trebui să ai probleme la această temperatură. Cei mai mulți km i-am făcut pe o motocicletă touring, cu o protecție foarte bună la vânt. Astfel, la 7-8 grade și 120-130 de km/h nu aveam nici cea mai mică problemă, chiar dacă pe dedesubt purtam doar un strat termic. Fără parbrizul imens, mi-ar fi fost frig și aș fi fost nevoit să port cel puțin un polar ca să rezist. De altfel, din punct de vedere al protecției termice, o văd foarte bună pentru temperaturi de +10 grade, unde poți merge pe orice fel de motocicletă, la viteză legală (simți vântul la viteze prea mari), în combinația strat termic + polar de grosime medie + geacă. Nu este o geacă de iarnă pe care să te poți bizui la temperaturi mici, dar dacă nu ești genul care merge în zile friguroase, n-ar trebui să ai probleme.

oxford copenhagen (10)

Pe naked ai nevoie de polar, strat termic și cel puțin 10 grade ca să te simți confortabil la drum lung.

Elemente de geacă scumpă

Am rămas plăcut surprins de elementele contrucției. Are două fermoare, o mulțime de elemente de ajustare și, foarte important, guri de aerisire la brațe, piept și spate. Buzunarele sunt încăpătoare și bine poziționate, iar un alt element de care am fost plăcut-surprins este gluga pliabilă rainproof.

oxford copenhagen elemente

Oxford Copenhagen are buzunar la spate și glugă.

Impermeabilitate + respirabilitate

N-am apucat să testăm foarte bine cele două funcții. Pentru că n-a plouat și nici n-a fost cald. Dar putem spune că geaca este dotată cu membrană impermeabilă, fermoare impermeabile și buzunar rezistent  la apă. Iar la prima privire pare să-și facă treaba in parametri normali. Cât despre respirabilitate, aici ar putea pierde în favoarea gecilor mai scumpe. N-am mers cu ea pe căldură, dar am purtat-o puțin prin casă și mi-am dat seama că aș fi vrut să-mi respire corpul mai bine prin materialele alese pentru construcție. Așadar, ai putea avea neplăceri în zilele călduroase, de vară, când stai pe loc în trafic. Dacă te afli în mers, problema ar trebui să fie rezolvată prin ventilație.

oxford copenhagen orificii aerisire

Te ventilezi cu ajutorul orificiilor de la spate, piept și brațe.

Preț

Am tot spus că este o geacă ieftină și am comparat-o cu gecile mai scumpe. Iar 700 de lei este un preț bun pentru o haină moto trei sferturi. În plus, fix la momentul redactării acestui articol, cei de la United Motors, care ne-au dat-o în test, oferă un discount de 20%. Asta înseamnă 560 de lei, un preț foarte bun și pentru o geacă mai slabă.

oxford copenhagen (9)

Concluzie

Constucția generală, mesada detașabilă, orificiile de aerisire și materialele alese fac din Oxford Copenhagen o geacă touring de trei sezoane cu care să-ți faci treaba. Nu se ridică la nivelul unei haine Dainese, nu e construită pentru temperaturi extreme (fie ele scăzute sau foarte ridicate), iar respirabilitatea ar fi putut fi mai ridicată. Totuși, din punct de vedere al raportului calitate-preț este o alegere foarte bună.

oxford copenhagen (11)

Pe o astfel de motocicletă mergi liniștit la 7 grade, pe autostradă, doar cu strat termic pe sub geacă. Dar dacă dispare parbrizul, situatia se schimbă radical.

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

2 Comments

  1. Mihai spune:

    Buna ziua.

    Imi puteti spune ce marime ati incercat si ce inaltime aveti? Mie foarte greu sa decid daca sa cumpar marimea L sau XL. Am 1.82 inaltime si 92 Kg. Multumesc.

  2. Salutare. Eu port M, de obicei. Și tot M am încercat. Am 1.74 și 80 de kg. Din cate tin minte, măsurile nu diferă față de alte geci. Baftă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *