Ural MИР. Ediție limitată pentru inoplaneteani
21/10/2014
Școală de pilotaj moto pe circuit, la Adâncata. Program și tarife
21/10/2014

Alo, stat român! Exist și eu, motociclistul

O nouă dovadă că nu contăm nici cât negrul sub unghie pentru conducătorii țării (oricare ar fi ei).

Programul „Prima mașină“ demarează luna viitoare. Este un fel de „Prima casă“, dar vizează autoturismele. Li se adresează tinerilor care vor o mașină nouă de maximum 50.000 de lei fără TVA (13.600 de euro cu TVA inclus), iar creditul, garantat de stat, oferă o dobândă avantajoasă.

Desigur, programul a fost rapid implementat de către Guvern, prin Ordonanță de Urgență. Până la urmă, suntem în campanie și dă bine. Dar pare o măsură bună, așadar vom trece asta în plan secund. Desigur, printre beneficiari se numără Dacia-Renault și Ford. Aceștia aveau deja platformele gata și băgaseră bani în promovare încă din ziua în care a apărut știrea despre lansarea programului (dă un search pe Google cu termenul „prima mașină“ și vei observa asta imediat). Ceea ce nu-i un lucru rău, având în vedere că sunt mașini fabricate în România și este bine, cum ar veni, că încurajăm, prin astfel de măsuri, producția națională. Asta deși Dacia produce deja la capacitate maximă, iar surplusul merge spre Maroc (dacă am fi avut o autostradă Pitești – Sibiu, lucrurile poate ar fi stat astfel). În plus, Dacia, oricât ar fi de bună și de românească, nu e tocmai sexy pentru un tânăr (deși altfel stau lucrurile cu Renault).

În fine, piața auto din România ar crește, iar tinerii și-ar permite și altceva decât vechiturile din Germania. Toată lumea e fericită. Mai puțin eu.

Da, cu toate chichițele de mai sus, este o măsură ce trebuie salutată. Până la un punct. De ce n-au fost incluse în program și motocicletele? De ce continui tu, stat român, să ignori faptul că există și altfel de mijloace de transport în afară de mașini? Poate că tânărul pe care-l vizezi n-are nevoie de o mașină ca să care o soacră, doi copii și trei saci de castraveți pentru murături. Poate ar vrea o motocicletă nouă și sigură. Cu care să trăiască vârsta de 20 de ani, cu care să ajungă rapid la serviciu dimineața fără să ocupe 5-6 metri pătrați de stradă. Ori sunt prea puține mașini în România pentru infrastructura bombastică pe care-ai făcut-o?

De ce nu creezi tu, stat român, un cadru care să permită un credit pentru o motocicletă nouă? Știi că se vând doar 300-400 de motociclete noi pe ani și, în rest, vechituri din Italia? Știi, bineînțeles, că doar ai astfel de date.

Ce te-ar fi costat să faci ca acest program să fie valabil și pentru achiziționarea unei motociclete noi? Nu zic să te opintești tu să creezi ceva special pentru mine, motociclist, știu că nu-ți stă în fire. Dar include-mă și pe mine în programul tău. Creează facilități similare.

Desigur, n-ai luat asta în calcul, o știu prea bine. Nici n-o să te obosești să-mi răspunzi pentru că sunt motociclist și nu fac parte din marea masă de votanți atinsă de măsura ta binecuvântătoare. Pur și simplu, sunt inexistent. Așadar, trebuie să mă resemnez, pentru a nu știu câta oară, că motocicliștii contează pentru tine cât negrul sub unghiile mâinilor tale lacome și corupte.

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *