

Sâmbătă, 30 august, în Parcul Carol din București are loc o expoziție de motociclete istorice.
Evenimentul, ajuns la cea de-a III-a ediție, este organizat de Retromotor, o secție din cadrul Retromobil Club România și va avea loc pe platoul de la intrarea în Parcul Carol.
Printre exponate se vor număra o Zundapp K500 din 1939, o Zundapp EM 250 din 1926, o Zudapp KF600 din 1941 și o Harley-Davidson WLA din 1940. Totodată, va exista o zonă pentru celebrele Carpați și Mobra, dar și un spațiu dedicat motocicletelor japoneze din anii ʾ70-ʾ80.
Motocicletele retro vor putea fi admirate între 10.30 și 13.00.