

Dacă ai de ales între a mânca la un restaurant/terasă și a te plimba cu motocicleta câteva sute bune de kilometri, ce alegi? Ți-am pregătit un meniu de călătorie ușor, să accelerezi cu spor, plus instrucțiuni și unelte de preparare.
Nu știu alții cum sunt (vorba lui Creangă), dar eu unul prefer să am autonomie măcar câteva zile atunci când călătoresc, fără să depind de restaurante sau de magazine. Singurele griji de peste zi îmi vor fi nivelul benzinei din rezervor și cel din bidonul cu apă potabilă.
Asta nu înseamnă că îmi place senzația de foame sau că nu apreciez un fel de mâncare cu specific local dacă îmi iese în cale. Colegii mă ironizează pentru faptul că manânc de cinci ori pe zi, iar atunci când sunt pe drumuri încerc să nu-mi schimb acest obicei.
Cum nici acasă nu fac un buget special pentru mâncare, nici în cazul unei excursii cu motocicleta nu includ acest capitol la cheltuieli (care se rezumă la costul bezinei și la fondul de rezervă pentru situații neprevăzute). Totodată, nu e timpul pentru experimente culinare, așadar voi avea în bagaje carbohidrați, lipide, proteine, vitamine și minerale cu care stomacul s-a obișnuit în ultimii ani. Alimentele pe care le transporți trebuie să nu se altereze, să fie ușoare, să aibă suficiente calorii și – dacă nu se pot consuma crude – să se gătească ușor.
După ce am vorbit în articolul precedent despre dormitor și despre cum putem salva banii de cazare, acum a venit rândul “bucătăriei”.
Meniu ușor, să accelerezi cu spor
Un meniu care te va face să te simți bine și pe care îl vei transporta fără probleme în bagaje poate fi alcătuit din:
– mic dejun: musli/ cereale/ fulgi de ovăz/ pâine cu unt de arahide/miere, cafea/ceai
– ora 10: fructe crude sau confiate (mere, banane, alune, semințe, smochine, etc)
– prânz: sandviciuri cu pâine integrală, cașcaval/brânză/șuncă și legume (roșii/castraveți/ardei)
– ora 17: biscuiți, ciocolată sau baton musli
– cina – cea mai importantă masă a zilei (spre deosebire de timpul când ești acasă, unde cea mai importantă masă a zilei ar trebui să fie micul dejun). La cină avem destul timp pentru gătit și pentru carboloading (încărcarea cu carbohidrații ce ne vor da energia pentru a doua zi). Acum este momentul pentru a scoate setul de gătit, orezul, pastele sau mălaiul pe care le vom combina cu proteine (cașcaval/brânză, conserve de pește/carne) și cu vitaminele din legume (morcovi, ceapă, etc).
Dacă am spus “set de gătit”, să aruncăm o privire asupra celor mai utile sisteme cu care ne putem pregăti cina, cafeaua /ceaiul dimineața, sau o supă rapidă în timpul zilei. Acestea nu sunt singurele posibilități, dar sunt cele mai folosite, fiecare având avantaje și dezavantaje, în funcție de locul de campare și de materialul vaselor în care se prepară mâncarea.


Așadar, dacă-ți place să gătești acasă, cu siguranță vei accepta provocarea de a-ți găti propria mâncare și în turele cu motocicleta. Dacă nu știi despre ce este vorba, nevoia și foamea îți vor fi cei mai buni sfetnici. Sunt convins că vei ajunge la concluzia că cea mai bună mâncare e cea pe care ți-o gătești tu însuți.
P.S. Nu uita acasă cuțitul, o lingură mare, sarea și spiritul de aventură.