VIDEO Motociclist vs. Polițist. Cine e de vină?
06/01/2014
Femei pe motocicletă. Expoziție foto
07/01/2014

Honda punctează din nou la Dakar

Sam Sunderland, un pilot englez din partea căruia puțini se așteptau la lucruri mărețe, a câștigat ieri a doua etapă a rally-raid-ului Dakar 2014.

Astfel, pe podiumul provizoriu Dakar se află în acest moment doi piloți Honda: Sunderland și Barreda, care rămâne la conducerea clasamentului provizoriu datorită cursei foarte bune pe care a făcut-o la etapa inaugurală.

Victoria lui Sunderland este destul de surprinzătoare. Desigur, tânărul a mai câștigat câteva etape de rally-raid, dar luni a fost pentru el a cincea zi de Dakar. Anul trecut a fost nevoit să se retragă cu o lună înainte de startul competiției, iar în 2012 a renunțat după trei zile. Cei de la Honda au avut, totuși, încredere și l-au cooptat în noua echipă.

etapa2

Harta etapa 2

Iar Sunderland a dovedit că merită. Englezul de 23 de ani a făcut diferența pe dunele de nisip. Barreda a mers, de asemenea, fără greșeală, dar fiind primul plecat, a avut o misiune mai grea. Deși a trecut singur linia de finish, n-a reușit să ia nici măcar locul doi, dar poate sta liniștit. Marc Coma a pierdut minute bune, iar Cyril Despres a căzut până pe opt, cu 8 min 23 s în spatelele lui Barreda.

Ziua de ieri a adus o etapă foarte rapidă la Dakar 2014, prima cu dune de nisip. Proba specială a avut 359 de km, iar etapele de legătură 366.


US – Stage 2 – Car/Bike – Stage Summary – (San… de Dakar

Clasament provizoriu Dakar 2014, după a doua etapă:

1. Barreda – Honda – 6:09:41
2. Lopez – KTM – 6:11:44
3. Sunderland – Honda – 6:12:14
4. Duclos – Sherco – 6:15:28
5. Coma – KTM – 6:16:41
6. Faria – KTM – 6:16:59
7. Goncalves – Honda – 6:17:51
8. Despres – Yamaha – 6:18:04
9. Grabham – KTM – 6:19:46
10. Casteu – KTM – 6:20:40

Foto: DPPI/E Vargiolu

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *