Caravana MT ajunge în București. Testează noile modele Yamaha
14/04/2016
Suzuki: viitoarele GSX-R 1000 și GSX-R 750 vor avea motoare supraalimentate
18/04/2016

Yamaha XSR700 Test Ride

Yamaha XSR700 este, în principiu, un MT-07 cu haine de hipster. Adică un fel de retro-modern bazat pe bestseller-ul de 700 cmc de la Yamaha. 

Are același motor, același frâne, aceleași suspensii… e practic aceeași motocicletă, dar vine cu un look nou și cu o poziție nouă. Ghidonul mai lat și șaua mai înaltă schimbă puțin experiența pe care o ai în mers.

Ultima oară am mers cu MT-07 acum doi ani, deci nu pot spune cu exactitate care sunt diferențele clare dintre cele două motociclete. Dar știu clar că XSR 700 mi-a plăcut acum mai mult decât mi-a plăcut MT-07 atunci. De îndată ce vom avea posibilitatea, vom testa cele două motociclete în paralel.

Ce slăbiciuni are XSR700? Suspensia este cam low budget (simți asta când tragi bine de gaz), iar șaua este incomodă. Dar are scuze: nu e nici streetfighter – nu e construită pentru mers sportiv, nu e nici tourer – e o motocicletă dedicată celor care merg mai mult în oraș, unde n-ai nevoie de cine știe ce șa.

Cât despre felul cum arată, e o motocicletă pe care-o urăști sau o iubești. Nouă ne place pentru că este… altfel. Consum în condiții de test (motocicleta este încă în rodaj): 6.6 l/100 km.

Review-ul complet, în clipul de mai sus. Dacă nu se afișează corect, urmărește-l direct pe YouTube. 

Prețul: 7.750 euro. 

Mai scumpă decât MT-07: 6.500 euro
Mai ieftină decâ Ducati Scrambler Icon: 8.689

 



Cristian Predoi
Cristian Predoi
Redactor-șef PeMotoare.ro Facebook: Cristian Predoi Instagram: @cristian.adventure

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *