Yamaha Super Tenere 2015. Pe Transalpina și-napoi dintr-o alunecare

Am petrecut în șa 10 ore și 750 de km. Până pe Transalpina și-napoi, fără oprire. Singurele pauze au fost pentru alimentare și pentru câteva fotografii.

Ora 15.30 mă prindea într-o goană nebună spre ieșirea din București. Era sfârșitul lunii mai și cu o zi înainte mă întorsesem din Alpi, unde „mancasem“ 1500 de km în două zile. Dar primul lucru pe care-l face unul ca mine când ajunge acasă este să se gândească la următoarea călătorie, așadar mi-am zis că n-ar fi rău să dau o tură pe Transalpina, recent deschisă, cu Yamaha Super Tenere.

În oraș, Yamaha Super Tenere se descurcă la fel ca orice adventure de clasă mare. Atâta timp cât n-ai pretenții de commuter, te poți deplasa. În plus, poziția foarte înaltă te ajută să vezi tot ce mișcă în jur, iar gropile, bordurile și liniile de tramvai nu sunt o problemă.

Comportament excelent la viteză mare

Dar cum și eu și motocicleta aveam poftă de ceva aer curat, n-am zăbovit prea mult la semafoare și am intrat pe autostradă, unde am început să zburăm ca-n povești. Super Tenere nu spune „nu“ când vine vorba de viteză. Stă lipită de asfalt ca o motocicletă touring 100% (este și foarte grea) și poți face sute bune de km la viteze mari. Problema e că te ia plictiseala. Iar de plictiseală, m-am apucat să mă joc cu butoanele. Display-ul nu este cel mai lizibil și bine-organizat, dar după ce l-ai învățat te ajută să afli tot ce interesează. Controlul tracțiunii are două trepte și poate fi decuplat, ai două moduri de mers, ai pilot automat și  ABS nedecuplabil. Cât despre parbrizul standard, chiar dacă era ridicat pe cea mai înaltă poziție, tot aș fi vrut să fie cu o palmă mai sus.

Mi-a plăcut că nu am simțit niciun fel de voblaj la viteze mari. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi avut cutii laterale și top-case pentru că de obicei atunci apar problemele, dar în varianta „light“ am rămas uimit de felul în care se așează motocicleta pe drum.

După ce-am trecut de Pitești, norii negri s-au adunat fix în mijlocul drumului și a început să  toarne cu găleata. Eram tare viteaz până mi-am dat seama că nu am membrana de ploaie pusă sub costum și că am uitat o aerisire deschisă. Cu apa șiroind pe piept m-am oprit într-o benzinărie dubioasă  ca să mă adăpostesc.

Am mai trecut prin vreo trei dușuri până la Vâlcea, iar de acolo am pornit spre Târgu Jiu. Cum vedeam cer senin  în față am tras și mai tare de accelerație. Că tot veni vorba de accelerație, motocicleta are două hărți de mers – T (touring sau town, n-are importanță) și S (sport). Diferența dintre cele două moduri este foarte mare, iar pe S simți motorul imediat ce tragi de accelerație. Cu 112 CP și 260 de kg nu este tocmai sportivă, nici foarte rapidă, iar centrul de greutate este destul de sus.  Totuși, se descurcă onorabil pentru specificațiile tehnice.

Samba

Ajuns la Rânca, am intrat în ceață. La propriu. Frig și ceață, iar drumul era plin de pietre căzute de pe malul drept. Nu erau tocmai cele mai prietenoase condiții, așadar am lăsat-o moale, cel puțin până am trecut de pasul Urdele. Apoi, fără ploaie, dar cu asfalt umed am îndrăznit să mă dau din nou la ea. Un alt lucru la care trebuie să ai grijă cu Yamaha Super Tenere este retrogradarea treptelor de viteză. Super Tenere nu are ambreiaj anti-hopping, iar transmisia este pe cardan. Iar când schimbi brusc, spatele ți se blochează foarte ușor. Astfel, mai tot drumul am dansat samba. Pe de altă parte, am apreciat finețea cutiei de viteze, care funcționează foarte lin.

Frânele nu mușcă tare, dar își fac treaba

Frânele sunt… potrivite. Cred că acesta e cuvântul care trebuie folosit. Nu sunt foarte prompte și trebuie să fii ferm ca să frânezi bine. Dacă motocicletele cu mai multă electronică (BMW R 1200 GS, KTM 1190 Adventure) au mai multe moduri de mers care adaptează forța de frânare, la Yamaha tu ești cel care gândește. De aceea nu vei fi impresionat la prima frânare cu Super Tenere. Că tot am ajuns aici, ABS-ul este nedecuplabil, dar nu e intruziv. Deloc. Nu țin minte să fi intrat vreodată pe asfalt, iar în off-road am frânat destul de eficient. Ca și-n cazul V-Strom 1000, dacă nu ești vreun Jarvis ca să încerci derapaje în off-road, n-ar trebui să ai probleme. Nici traction controlul nu este intruziv. Abia când m-am concentrat asupra plecărilor cu gaz maxim pe pământ mi-am dat seama că există.

Că tot a venit vorba de off-road, Yamaha Super Tenere este o motocicletă grea. La 260 de kg cu rezervorul plin, nu poți avea pretenții de la ea să facă minuni. Desigur, ea ar fi capabilă, dar la fel ca și-n cazul altor motociclete din această categorie, trebuie să fii tu foarte capabil ca să te descurci cu un asemenea monstru. Nu vorbim aici de drumuri forestiere, cu care se joacă fără probleme.

Un alt lucru care nu mi-a convenit este așezarea radiatorului pe partea stângă (unde cazi mai des) și dispunerea lui paralel cu roata. Dacă ai de gând să ieși în off road, iți trebuie o ranforsare serioasă care să-l protejeze.

Luând în considerare masa mare, supensiile ferme și comportamentul general al motocicletei, pot spune că Yamaha Super Tenere este o motocicletă căreia-i place mai mult pe stradă, loc în care va fi, de altfel, folosită cu precădere.

Revenim la drum. Am coborât de pe Transalpina pe înserat. Era noapte, deja, când ieșeam din Sebeș, un moment prost ca să mergi cu motorul, dar bun ca să testezi farurile. Iar farurile fac suficientă lumină, oricât de întuneric ar fi afară. Doar că bat cam sus, așadar te vor înjura toți șoferii, chiar dacă folosești luminile de întâlnire. Dacă aveam motocicleta încărcată și porneam faza mare, cred că reușeam să comunic cu OZN-urile.

Șaua este suficient de confortabilă pentru drumuri lungi, la fel și poziția naturală, care nu te obosește. Consumul e destul de bun. Dacă computerul de bord nu m-a mințit, ia undeva între 5-6 l/100 de km, iar un rezervor de 23 de litri îți oferă o autonomie suficientă.

Ultima oprire pentru alimentare a fost pe Valea Oltului, unde am împărțit un pachet de biscuți și am schimbat impresii cu un cățel. Era aproape de miezul nopții, iar restul drumului urma să meditez și să trag niște concluzii. Trecuse de ora 1.00 când am intrat în București, după 750 de km în cele mai variante condiții de drum.

Concluzii

Yamaha Super Tenere este una dintre „ultimele redute“ fără electronice din lumea motocicletelor adventure. Iar asta poate fi bine sau rău, în funcție de preferințe. Este foarte grea, motorul nu te impresionează, nici nu vibrează, iar suspensia pare, uneori, rigidă, dar asta-i asigură un comportament stradal foarte bun (nu ai un dive-in pronunțat).

Nu e o motocicletă care să te facă să zâmbești ci, mai degrabă, un cal de povară.

Pe de altă parte, este o motocicletă japoneză, o Yamaha, iar încrederea acordată acestui nume după atâția ani este o garanție importantă. În plus, fiind o motocicletă relativ simplă, n-ar trebui să-ți dea bătăi de cap cu întreținerea.

Yamaha Super Tenere costă 13.950 de euro în versiunea de bază, fără cric central și alte accesorii. Are, în schimb, ABS, traction control, hand-guard-uri și parbriz reglabil (nu se reglează din mers).

E greu ca Yamaha Super Tenere să-și facă loc într-o clasă foarte puternică, unde BMW și KTM au aruncat o mulțime de bani în dezvoltare, mai ales în ultimii ani. Iar anii își spun cuvântul. Super Tenere este o motocicletă bună dacă o iei separat, dar e din ce în ce mai dificil pentru ea să țină pasul cu vremurile.